remember youth!

mhuh-huh huh.

fab-ula

doi oameni. ca sa discriminam, 2 barbati. si un munte. ca sa fie trei masculi.

prima zi, primul barbat: bai, deci hai acum, fii atent, putem sa o facem. ai incredere in mine, suntem o echipa, ne unim fortele si impreuna reusim! hai sa mutam muntele!

al doilea barbat: baaaaai, nu azi, frateee. nush, ma simt asa, obosiit. nu stiu ce sa zic, uita-te si tu… e mare muntele frate… crezi tu ca se misca asta? hai mai bine maine, poate macar bate umpic vantul… ne mai racorim, poate bate din spate, mai ajuta, nush…

(nu se apuca sa mute muntele)

_____

alta zi, al doilea barbat: gata, simt ca pot! am avut numai zile bune de o vreme, e clar, e un semn! hai, vezi ca io apuc de aici…

primul barbat: nu, nu, nu…. nu apuca de colo, vezi ca e murdar. as apuca eu de aici dar e o piatra si mi-e ca ma zgarie. auzi da’ esti sigur? parca azi as sta asa… hai mai bine sa ascultam pasarile, i-auzi ce frumos canta… vrei neaparat azi?

al doilea barbat: ma, vroiam… dar na… e ok. altadata…

(nici in ziua aia nu se apuca sa mute muntele)

_____

intr-o alta zi, unul dintre barbati: ba, gata? nu ma intereseaza, ma zgarie, nu ma zgarie, nici asa mare nu mi se mai pare…

celalalt barbat: DA! trebuia sa vina o zi ca asta! si e nevoie de barbati ca noi! HAI!

(se apuca sa mute muntele)

_____

ieri, azi, maine, orice alta zi. puteti sa va duceti sa vedeti daca nu ma credeti. muntele e tot acolo.

my life on shuffle.

Cougar, mare iubitor de lepse, s-a gandit la mine. biiiineeeee…

later edit> acu ca am vazut ce-a picat, creca nici nu mai comentez. nici cu mana nu le puneam asa de bine pe unele:)

Put your music player on shuffle. Press forward for each question. Use the song title as the answer to the question even if it doesn’t make sense. NO CHEATING! Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions. Tag 5 people.

1. cum te simti astazi?

joe satriani – ten words.

2. vei ajunge departe in viata?

moody blues – nights in white satin.

3. cum te vad prietenii tai?

james brown - sex machine.

4. te vei casatori vreodata?

parov stelar – kiss me twice.

5. care e tema preferata a celui mai bun prieten?

mary j blige – no one will do.

6. care e povestea vietii tale?

leonard cohen – dance me to the end of love.

7. cum era in liceu?

chemical brothers – the private psychedelic reel.

8. cum poti avansa in viata?

depeche mode – can’t get enough.

9. care e cel mai fain lucru la prietenii tai?

faithless – addictive.

10. ce se preconizeaza pentru weekend?

yonderboi – padabam.

11. ce cantec te descrie cel mai bine?

fort minor – high road.

12. dar pe bunicii tai?

sebastien tellier – la ritournelle.

13. cum iti merge in viata?

eminem – role model.

14. ce melodie iti va canta la inmormantare?

rammstein – du hast.

15. cum te vede restul lumii?

herbaliser – something wicked this way comes.

16. vei avea o viata fericita?

saint germain – pink sattelite.

17. ce cred prietenii cu adevarat despre tine?

stereo mcs – creation.

18. sunt persoane care te doresc in secret?

chemical brothers – galvanize.

19. cum sa ma fericesc singur?

1 giant leap – the way you dream.

20. ce ar trebui sa faci cu viata ta?

smoke city – aguas de marco.

nu dau leapsa. s-o ia care vrea. DAR. am o alta idee. Cougar, pune in winamp doar muzica lautareasca si repeta quizul. nu tre sa-l publici pe blog. tre sa terminam o sticla pe treaba asta si sa ne radem mult.

trust my blog

imi place sa cred ca am un blog de incredere.

mmx

mmx nu e un model de masina. nici de telefon mobil. e atunci cand se termina 0 si incepe 1. mi-aduc aminte ca aveam vreo 8-9 ani si ma gandeam asa, la anul 2010 si mi se parea foarte SF. clar in anul ala o sa avem roboti si masini zburatoare, ma gandeam eu. poate o sa ma duc pe Luna… eh.

anul trecut am facut un resolution ca o sa ma vad mai mult cu prietenii. cred ca in mare parte am reusit. problema e ca resolutionul de acum tre sa-l fac pe toata decada. clar in 2020 o sa avem masini zburatoare.

probabil ca ce scriu acum se afla deja sub influenta unei trairi. posibil ca maine, trairea, simtirea (raul, ramul…) sa nu mai coincida si deci, scriitura sa fie inutila. motiv pt care nimeni sa nu mai faca nimic, zic eu. la ce bun? vreau asta vs m-am plictisit de ea. vreau asta vs la ce se foloseste? vreau vs nu vreau. toanele astea fac bine la evolutie, rau la buzunar si guess what, pana la urma te intorci la origini. (imi plac tare propozitiile astea fara rost). adica acum te dai in cur si-n cap ca vrei masina nemteasca, 4×4, mai mare – de familie asa. intemeiata dorinta, subscriu. dar dai de dracu sau doar vine Craciunul si ce vrei de fapt? sanatate, domle.

m-am uitat o saptamana intreaga pana la 3 dimineata la documentare despre revolutie. au trecut 20 de ani. imi propusesem sa aprind o lumanare pt asta si n-am ajuns. sunt un prost. poate datorita vreunui muncitor de la Tractorul sau vreunui student la Politehnica scriu io atat de desantat pe blog.

dar poate ca de fapt nimeni nu s-a nascut acolo unde trebuie. pt ca asta e inca un lucru daca nu interzis, macar greu de atins. e o dorinta sau poate o fantezie. da, uite o idee de rezolutie, in astia 10 ani de urmeaza o sa-mi implinesc o fantezie. acum, hai fanteziilor, licitati ca sa stiu care merita aleasa.

mi-ar placea sa se mai sparga din baloanele de sapun. nu pot-am obligatii, nu fac-nu am voie, merg-ca trebuie… vreau sa trecem de 2012 si sa ne intoarcem in timp si sa le facem in sac la mayasi. vreau sa se mai nasca un Jesus. vreau sa traiesc istorie dar sa nu mai moara oameni. patetic. ah, si sa nu innebunesc subit din cauza crizei de la varsta… aceea.

ma culc ca e Mosu la geam si nu intra ca vede lumina aprinsa. sa fiti cuminti. si destepti.

democra-tie, democra-mie…

deci, am ajuns la un moment de sila.

am vazut minunata dezbatere intre Base si Geoana. sunt ingretosat de felul in care sustinatorii inteleg sa-si exercite dreptul dat de carnetul de membru. mi-e sila de Ponta si mi-e sila de Boureanu. dar alta e problema.

eu nu gasesc satisfactii in a-mi fi data dreptate. cel mult stiu daca sunt pe un drum bun si din punctul altora de vedere. nu caut uitadu-ma la televizor sa gasesc confirmarea opiniilor mele. insa.

mi-e greu sa vad ca in tara asta nu se mai face jurnalism. sau macar nu unul obiectiv. am stat mai toata ziua pe CNN pt ca ma calmeaza oamenii aia cum vorbesc si mi-era somn. am ascultat vreo 4 ore de stiri si emisiuni. iar acum baleiez intre Realitatea TV si Antena 3. si mi se face frica.

A3, cand a pus mana pe un film in care Basescu loveste un copil, a dat acest film intr-un fel de picture-in-picture, o zi intreaga fara oprire. un fel de 9/11. cool, e un presedinte care da intr-un copil – avem o stire bomba. ca nu s-a plecat de la premisa de nevinovatie, nu le poti cere asta. ca nu au verificat daca filmul e prelucrat, nici asta nu le poti cere. ca nu au dat comunicatul de la presedintie cand a venit concluzia de la INEC – ca filmul nu e autentic, eh. acum, dupa confruntare, A3 nu mai are stire bomba. ba chiar, cel impotriva caruia sunt lucratorii de acolo, a punctat umpic descoperindu-si contracandidatul intr-o vizita… inoportuna, fotografiat fiind de presa. dar le vine o idee. pozele prin care Mircea Geoana bate la usa lui Vantu la 12 azi-noapte, nu apartin unui ziar ci serviciilor secrete. Basescu il fileaza pe Geoana. avem o stire!

ok. n-am nimic impotriva paranoiei, scenariilor, a teoriei conspiratiei sau a presupunerilor (in ordinea in care alegeti). nici macar n-am nimic cand aceste “stiri” (momentan) fabricate sunt tipate cu un fel de victorieeee-ne-am-dat-noi-seama-acum-nu-mai-scapi. cred insa ca acei “jurnalisti” ar fi bine sa se lase de meserie si sa se faca revolutionari. pucisti. orice, ca sa scape de conducerea care ii deranjeaza. dar sa nu mai faca uz de puterea mediatica de o maniera strict univoca, sa nu mai pretinda ca fac jurnalism. o meserie a carei principala si esentiala caracteristica ar trebui sa fie obiectivitatea. ca fapt divers, vreau sa cad in derizoriu si sa va dau un exemplu de titlu de stire tip A3 (din cadrul unei emisiuni de stiri de la ora fixa – in prime time): “Basescu (ne)multumeste”. acest titlu vine din “stirea” filmata in fata sediului de campanie in care Basescu multumeste unei reporterite de la A3 pt ca televiziunea la care lucreaza i-a fost mai potrivnica.

cred ca pe lumea asta sunt oameni – poate chiar apolitici – care vor informatie. niste oameni care daca ar vrea sa-si deschida orizontul interesului politic si ar vedea pentru prima data (cred) orice emisiune de acest tip ar iesi in strada si ar fi gata sa moara pt ca “regimul” sa fie inlaturat.

vreau sa fiu explicit. fiind sustinator Basescu poate credeti ca nu pot sa accept contra-pareri. mi-ar placea sa cunosc mai multi sustinatori ai unui om politic care sa-i recunoasca greselile ca mine. nici macar nu le accept pe majoritatea. caut un om politic mai bun decat Basescu. dar momentan, mi-e greu, nu, mi-e sila sa fiu nevoit sa ma simt ca ultimul om de pe pamant doar pt ca acum il sustin si caut sa ma informez din mai multe surse. gresesc?

le: am fumat o tigara si m-am mai gandit. de fapt ma deranjeaza atitudinea. o atitudine a unor oameni care vorbesc despre ura si scandal si care-mi inspira ura si scandal. o atitudine pe care nu o gasesc compatibila cu statutul lor de oameni intelectuali.

elu @ merisor

dragule, intr-o discutie la drum de seara cu niste prieteni, am ajuns la urmatoarele concluzii si preferinte:

nume: Ulrich

masina: Iveco

culoarea: fuchsia

sportul: curling

stai sa vezi cand mi-oi face profil pe sociale ce real succes o sa am. ce parola sa-mi pun? “merisor” e buna?

preferendum

ca sa nu va par dezinteresat de subiect, taman acum cand verva e mare si mai nimeni nu-si asuma preferinte ci antipatii, va propun la ceas de seara sa vorbim politica.

mi-e greu pt ca eu cred ca la capitolul asta, norocul folcloric romanesc a lipsit. am avut ceam mai sangeroasa revolutie anti-comunista in ‘89. am avut mineriade si ne-a placut caci l-am reales. am avut 11 ani dupa revolutie in care in loc sa ne desprindem, am asteptat sa ne moara putinii anti-comunisti adevarati pe care i-am avut. am lasat de la noi, pe motiv de obisnuinta sau de dezinteres sa se puna samanta de cenzura in presa si fetusi de oameni politici subordonati altora de afaceri in institutii unde nu era nevoie de ei.

samanta s-a facut mai intai o floare. apoi o gradina. pentru ca mai apoi sa avem o maaare intindere de flori viu-colorate si frumos mirositoare, asaaa de maaare ca presa nici nu se mai vede sub ele. iar fetusul? cum? pai el a fost mai intai un bebelus gras si sanatos, un adolescent viril iar acum, la maturitate isi imprastie si el semintia pentru propagarea speciei. si-o face atat de bine ca institutiile in care a fost el conceput au devenit niste casute miiiici, asa ca cele de turta dulce si calda si buna din care toti copiii lui se infrupta.

end of story. realitate.

oameni nemultumiti. nemultumiti de ei insisi, de ce vad in oglinda, de ce vad in buzunare, de propriile limite si de propria pasivitate. noi avem drepturi, noua trebuie sa ni se dea, nu sa ni se ia. guvernul e de vina. uite ala cat a furat. ce afaceri are ala.

alegerile in Romania se joaca in 3. cand 2 sunt mari, al 3lea e mic. 2 se aliaza, al 3lea face opozitie. e cam ca la sexul in 3, mereu unul ajunge sa fie futut in cur. anul asta am primit cadou electoral un prezidentiabil “nou”: pe Crin Antonescu (CA). nou pentru ca nu e ca Mircea Geoana (MG) sau ca Traian Basescu (TB). CA este mai sarmant si mai cuceritor decat TB acum 5 ani si mai inteligent si mai “reformat” decat va fi MG vreodata. CA venea ca un print pe un cal alb, dintr-o opozitie in care partidul sau a ajuns dupa divortul de PDL si dintr-o opozitie de data asta doctrinara fata de PSD. era perfect. CA are ochi albastri (de fapt toti 3 au dar ai lui sunt cei mai mari si frumosi), par bogat, nu e nici tanar dar nici batran, are in schimb batrani de renume in istoria tarii si il are model in viata pe modelul tanarului rebel roman. CA o are pe cea mai buna sefa de staff de campanie (Adriana Saftoiu [AS] - cea care personal cred ca a contribuit major cand TB a castigat alegerile - acum 5 ani lucrand pt TB), il are ca finantator pe cel mai bogat roman (Dinu Patriciu) si are ca target electoratul cel mai vast si respectabil posibil: tinerii cu studii superioare – care stiu ce vor de la viitor, adultii cat de cat de succes si batranii care inca plang dupa Bratieni.

in acest context, MG si TB ramasesera doar niste “clasici” prezidentiabili.

TB in functie, injurat de poporul care nu traieste bine dupa promisiunea primita, injurat de PSD ca adversar, injurat de PNL ca sotie divortata, injurat de televiziunile de stiri care apartin rivalilor politici, injurat de toti cei carora le place sa injure. Fara AS plecata la CA, cu un mesaj de campanie mult mai tern (dar asta poate doar pt ca “sa traiti bine” a fost unul excelent), obosit si parasit de oamenii cu care plecase la drum, TB trebuia sa demonstreze de ce ar mai merita inca 5 ani.

MG ca purtator de stafeta de la cel-mai-mare-intelept-al-partidului, mostenire de altfel grea pe capul “prostanacului” care deseori mai mult l-a incomodat decat dezavantajat. un rr-it nesimpatic dar sustinut de oamenii care muncesc pamantul, n-au timp de scoala si poate d-asta au si salarii mici. a ales un mesaj bazat pe promisiuni nefondate, un alt mesaj anti-TB si o campanie tip Obama, in care el e omul nou, un “yes, we can” cuminte si socialist care ar trebui sa ii aduca 5 ani in care sa-si dea seama ca “no, we couldn’t”.

ati zice ca CA nu are contracandidat, asa-i? ei bine, romanu-i tot roman, nu-i place galbenul drept pt care “Base e cool” si MG tine cu noi-taranii si CA a fost redus la 20% tacere.

este momentul sa imi asum, asa cum spuneam in deschidere. eu l-am votat pe Basescu. dar nu o sa transform blogul intr-un testimonial amoros. sa zicem doar ca personal m-a dezamagit ca nu a stiut sa-si tina niste oameni aproape. restul acuzelor sa fie dovedite intai. iar unde il apar, consider ca o fac fara fanatism.

dar vreau sa continuu sa recit din perspectiva potentialului alegator CA desi n-am avut niciun moment incredere in el. (da, creca se poate numi inclusiv intuitie feminina). CA s-a miscat repede. a spus ca l-au lucrat mogulii la prezentarea procentelor finale, pt ca mai apoi, la nici 24 de ore, sa dea mana cu MG, nu ca multe semne din timpul campaniei nu ar fi aratat acelasi lucru. DAR.

DAR unde cred eu ca a gresit si s-a compromis pe viitor a fost ca nu a mai tinut cont de propriul electorat. un electorat pe care o cunostinta de-a mea liberala il numeste “rafinat si gomos”, ‘telectual, care pretinde de la sine ca poate sa ia decizii. ei bine, in aceste conditii, CA s-a comportat ca un “iepure electoral”, ca un mercenar. si-a luat cele 20% si fugit cu ele pe toate media si a zis “votati Geoana!” de parca procentele le daduse el electoratului si nu invers. acum, CA care e pe aceeasi scena cu MG si cu care imparte acelasi mesaj electoral socialist spune despre TB ca nu e un om de dreapta. zambesc de fiecare data la treaba asta.

sa inchei.

criza, unii oameni din guuvern, felul in care (cred eu) poporul roman intelege politica, maniera in care uneori TB a ales sa nu faca compromisuri, campania media anti-TB (+ bineinteles “19 secunde” – filmul care dovedeste ca in Romania nu se pleaca de la premisa de nevinovatie), toate astea ma fac sa cred ca MG va fi viitorul presedinte. cred ca va ajunge acolo si pentru ca oamenii vor vota anti. vreau doar sa ma asigur ca ai aflat ca protestul fata de un politician este votul alb, nu cel in favoarea adversarul lui. vreau doar sa ma asigur ca NU vrei “liniste”. pentru ca va fi.

prolog si antilog

de niste zile, saptamani cred, ma uit la seriale. de fapt, totul a inceput cand stateam intr-o noapte in pat. si mi-era bine si de bine ce mi-era am dat doo-sute-de-coco pe un lifetime subscription la un sait d-asta de vazut filme online.

mi-a sarit in ochi casa zic asa o scena. el, om de afaceri, ocupat, bursa, costume scumpe, intalniri, secretara, asistenti, nasdaq/rasdaq, u get the picture. nu mai are timp de familie, de prieteni, de bere, de tenis, de nimic. tot ce face e job-oriented; pe scurt, bani. si vine unu din senin asa si-i pune un cutit la gat. asta, bizniz-menu se caca pe el, se albeste la fata si zice: you can have anything, just let me live. i’ll give you all my money, my watch… don’t kill me. si pun pauza si ca o femeie trecuta de menopauza, incep sa vorbesc cu laptopu: da bine maaaa, plm, tu NU ai o viata, tu faci bani. si-acu ii dai lu asta tot ca sa te lase in viataaaa? mooori cu banii, da-te dreacu.

morala. de altfel, un serial prost, nu va zic care ca am auzit ca are fani si io nu ma pun rau cu masele ca-l votati pe… :| dar da, creca avem nevoie de cate un soc d-asta o data-n viata. sa-ti arate un descreierat ca tu de fapt iubesti viata, ca-ti place sa mergi descult prin iarba… sau macar ca tre sa nu mai fii asa coios la birou ca de fapt ai udat pantalonii cand ai vazut moartea cu ochii. sa recunosti sincer ca ti-e frica.

next episode.

asta e din viitor, cand o sa vedeti, o sa recunoasteti si-o sa aruncati cu o-o ca v-am zis dinainte. el afla ca are cancer, faza terminala. si na, ca omu, e trist. si merge asa pierdut printr-o parcare. si-n spatele lui, unu cu masina. claxoane, faruri, astea… si culminant: c’mon u fuck, i ain’t got all day!

morala. bun serialul. si asta o facem aproape cu totii. ii grabim, ii judecam. si daca ne-am gandi macar o secunda ca ala din fata nu mai are nimic de pierdut si se-ntoarce si iti zboara creierii… oare l-am mai claxona?

e asa de cald ca…

sunt elu. si mi-e frig. al dracului de frig. da cand ma stiu nu puteam sa cred ca pot sa dardai. daca mai completez vreodata un sivii, la verbul care ma defineste o sa scriu “a dardai”.

am primit o leapsa. am tinut-o cam 3 luni ca mi-a fost tare drag de ea.

e asa de cald ca vara nu s-a mai putut suporta, si-a facut bagajul si-a plecat in tarile reci. din cate o cunosc a ales Islanda. acolo nu se poate pune la umbra dupa copaci si din cand in cand mai merge la un concert Sigur Ros. acum e atat de frig ca “e asa de cald…” vreau sa vina inapoi. puteti sa luati leapsa, sa-i puneti beteala si sa va impodobiti cu ea.

sms 19

uite si sms din Croatia. ultima seara de Dubrovnik. ultimele vapoare de pe terasa, ultimul gratar. la revenire detaliez. acum terminam un Merlot. noroc!

fineturi si greturi

mai tineti minte cand eram mici si aveam dileme? sau na, poate voi erati puri si nu aveati… io mi-ai adus aminte cand ceea ce-mi marca existenta era daca e mai misto sa ai lantic subtire sau gros. pur si simplu nu puteam sa debalansez argumentele in favoarea unuia. intr-un fel, ala subtire era “finut”, trebuia sa se vada greu pe sub guler, ca si cum modestia maximala era “eu nu am… bine, am, dar nu vreau sa se vada (blink-blink)”. pe de alta parte, alea groase erau mai masculine, senzatia de putere fizica si financiara iti dadea buna-dispozitie dimineata iar sex-simbolismul uitatului in oglinda cand ieseai din dus era suprem. in amanunt, stiu ca era si o mare batalie intre aur si argint. pfaaa, ce de probleme mai erau in lume…

apoi dilema s-a intins ca o molima. tineti minte cand cel mai trendy lucru era sa ai cel mai mic mobil din lume? tin minte si acum un anume tip de Motorola cu clapa, printre primele in care nu mai intra toata cartele ci numai sim-ul. ala a fost moartea Startac-ului, o senzatie de telefon care devenise cultura. apoi a fost T28-ul de la Ericsson, display verde, nebunie. acum in schimb, telefoanele trebuie sa fie mari. na, internet, youtube, facebook, concerte manelistice, toate trebuie sa se vada pe un display aproape cat cel al Sportului meu alb-negru de acum vreo 20 de ani. cu masinile, cu femeile, cu apartamentele, toate ne ridica acelasi tip de dilema: mare sau mica? fetelor, voi ce ziceti?:)))

ps: n-am purtat lantic in viata mea. am avut un cap de drac la gat in perioada in care purtam tricou negru dar era pe un siret de piele. nu aruncati cu oua in narator!

weekend star

am inceput weekendul spunand, asa, ca pentru mine ca “asta o sa fie un weekend pe care nici n-o sa-l simt ca fiind weekend”. si eram asa, umpic mofluz pe treaba asta, ca ma simteam obosit si a cam inceput si amr-ul pentru concediu si mai fusese si o zi plina de joi la BestFest cu Motorhezii si Moby. si cu toate astea vineri a fost chill asa, cu palarie galbena si cu mici si bere la Orbitali ca altceva n-am prea inteles din ziua aia. dar stai, a venit sambata. eeee, sambata am invatat lucruri. de iecsemplu am invatat ca Santana e Fucking Great! si ca 2 ore cu el sunt asa ca un orgasm multiplu dupa care nu te ia somnul. am mai invatat ca Jagermeister is best served chilled si ca in niciun caz nu trebuie combinat cu alte chestii care iti dau amorteala placuta la membre si filme cu pitici si pisici cu cap de tigru. mai adaugam la reteta nunta de duminica a lui “roooobul lui Dumnezeu Adriiiiian cu roooaba lui Dumnezeeeeu Madaliiina”, unde mi-am revazut una bucata coleg de generala Sorin caruia ii spuneam la masa ca, vazand lista de invitati de la intrare – Stanciu, Stroe… m-am simtit ca la catalog.

si da, a fost un weekend tare frumos. d-ala de tinut minte asa.

“good evening, Budapest”

cand te gandesti la o plecare pana la vecinii si prietenii nostri unguri, totul pare tzac-pac, o banalitate asea. daca te gandesti ca pleci si la un concert depeche, iti spui ca sigur timpul va zbura si ca nu se poate intampla nimic rau. de altfel, nimic mai adevarat. dar abia asa vezi care sunt uimitoarele diferente intre o granita rosu-sangele eroilor – galben-spicul graului – si albastru-cerul libertatii si una care ne duce in vestul salbatic al civilizatiei salbatice.
pe scurt, rezervare apartament, cumparare bilet concert (totul online) – 10 minute.
cumparare bilet cfr – agentia externe: 100 minute.
buuun.
drumul a fost pe noapte si deci usor obositor iar faptul ca trebuia sa ne pazim bilonghingsurile 13 ore parea o eternitate. dar nu. cu Civilization jucat pe hartie, cu un joc (un singur joc) de canasta care s-a terminat dezastruos pentru Diana si cu telefoanele incarcate cu muzici, Budapest Keleti (care cred ca inseamna generic “gara”) a fost primitoare dis de dimineata cu noi.

apoi a fost o intalnire din cele de genul “asa ceva nu se intampla” cu Octavian pe care cand sa il sun ca sa ii dau punct de intalnire se facea ca era fix in fata cafenelei din care il sunam. apoi a fost un concert Depeche Mode pe care era sa il vedem de pe niste locuri din care nu am fi vazut nimic dar pe care prin iscusinta, zambet si amabilitatea stewarzilor l-am vazut din tribuna VIP:) si-a plouat, si-a fost frumos, si-am intalnit multi romani, si ne-am bucurat cand am auzit “good evening, Budapest” caci de data asta eram acolo!

si-apoi am beut, si-am mai beut si cu Irina – o romanco-dorohoio-bruxeleza care tot iesea din sistem cu weed, crack, speed si ex si-am plecat inapoi pe soare, cu poze si 8000 de forinti pusi bine pentru revenire si din care 500 au fost tare buni la intoarcere pentru o fata Ema – care venea din Copenhaga-via Budapesta – via Arad – via Timisoara – ca sa ajunga acasa in Severin ca de fapt sa mearga in vacanta in Delta.

sms 18: a note to self

dintre toti *regii*, pe Michael l-am prins, cu muzica lui am copilarit, la concertele lui am fost.
azi Michael Jackson a murit.

noua mea jucarie

v-am zis ca mi-am luat masinaaaa???
ma rog, bine… masinuta. deci da, oficial am innebunit. dupa ea. am gasit-o pe un site si m-am gandit vreo 2-3 zile la ea dupa care am purces. sau cum ar zice americanu, am purchasit-o.
si e greu frate. e cu rodaj, cu metanol, cu aprindere, suruburi, bujii si tot felul de reglaje. dar pe de alte parte asa o sa devin eu barbat si cand o sa ma opreasca gagicile pe marginea soselei o sa ma pricep.
acum o sa ma “dau” (termen de specialitate) cuminte in parc dar sper ca in vreo luna-doua sa ne vedem pe un off-road track. trebuie sa-i gasesc un nume asa ca sugestiile sunt bine-venite. oficial o cheama Lightning Stadium, are 50 de cm si simt la degete ca e grea.
na, delectati-va cu o poza. sic!

adunatura de-un deceniu

pun postul asta la “rimembar the 90’s” ca exact asta a fost.

s-a intamplat duminica trecuta, pe 31 ale lui mai. desi incercarea organizarii e bine ascunsa in trecuturi, am pus totul la cale intr-o saptamana (asta asa, pentru doritori, sa stie cum sa-si faca timeline). am gasit o surprinzator de mare parte din colegi, si mai surprinzator a fost ca au venit. am rezervat un restaurant, am luat flori, vin (promotia ‘99 – hihi, ma si gandeam ca pentru multi ala a fost un an prost), sampanii si piscoturi si gata protocolul.

cu doua zile inainte ma uitam pe poza de la sfarsit si ma gandeam ce uratei eram:) daca so ’90s nu insemnau nimic cand eram in ei, acum mi-am dat seama de ce le zice asa. cu diriga m-am intalnit chiar in fata liceului, venea pe acelasi drum ca atunci cand ma feream de ea cu fumatul, doar ca acum ea era dupa 3 ani de pensie si eu dupa 13 de fumat. ba chiar ne-a zis ca o incearca mici emotii sa puna mana pe un catalog dupa 3 ani. am intrat in curte si apoi am urcat pe scarile din cladirea veche fara mari emotii dar cu sentimentul turistului care viziteaza un muzeu, cu camera in mana si cu puternica impresie ca a mai fost pe-acolo la un moment dat. a, e vorba de liceul Spiru Haret. apoi, ca niste micute ovine, ne-am luat locurile in banca exact acolo unde stateam acum 10 ani. cu exceptia bancilor si a unei icoane care atarna deasupra usii de la clasa, nu se schimbase nimic. m-am uitat sa vad daca mai sunt trecuti anii de domnie ai lui Vlad Tepes pe mansonul de la calorifer (o metoda unica de copiat!) dar nu mai erau. probabil il vopsisera intre timp.

ne-am strans in vreo ora, timp in care diriga s-a tot uitat pe poze de la nuntile fetelor iar noi am mai dat ture prin curte sa fumam “la liber”. colegii nu mi s-au parut schimbati cu exceptia unor verighete si a unor burtici in care fetite sau baietei asteptau cuminti sa faca liceul peste 14 ani. am avut intr-un final 5 profesori care au venit, ne-au strigat la catalog si s-au interesat de viata noastra. a, pe diriga am rugat-o cu totii sa isi bage rama de la ochelari intre dinti in timp ce rasfoieste catalogul; un tic pe care l-am tot pomenit in anii aia si la care s-a conformat razand. 

la mine a fost cam asa:

- Stanciu Traian… Traieniiicaaa, ce faci tu?

la sfarsit ne-am ras cu totii de notele si absentele din dreptul fiecaruia din catalog. apoi am fost apoi sa chefuim dar am fost cuminti, prea cuminti, ca si cum era un lucru obisnuit, o masa pe care o luam regulat impreuna intr-un interval de timp foarte scurt. am facut poze si ne-am promis reciproc ca o sa ne vedem mai des. da, la genul asta de evenimente, asa se face.

am ramas cu o impresie placuta fiind unul dintre cei care au ajutat la organizare; pentru ca a fost un eveniment care trebuia facut. am ramas cu o impresie neclara cum ca pe unii dintre colegii mei (foarte putini ce-i drept) nu i-am cunoscut mai deloc si nici n-o sa ajung sa-i cunosc. si mi-am dat seama ca, in mare, “gastile” (in sensul bun al cuvantului) raman gasti si dupa 10 ani. a noastra a fost aia care a inchis restaurantul.

azi: fotbal

ma uit si eu neputincios la ceea ce ar trebui sa fie un fenomen. o nebunie manata de iubirea pentru culori, un fanatism cauzat de istorie si jucatori emblematici, o iubire pe care unii zic ca e singura pe care n-o inseli.

bullshit.

sunt ce-i drept fidel echipei care in acest moment e pe locul 7. nu-mi aduc aminte sa fi strigat pentru alta iar faptul ca la 8 ani am primit un caiet (corespondentul unui blog/site – pentru new age) in care un elev de-al Gicului insemna toate meciurile/schimbarile/golurile/cartonasele/etc + taia orice articol de ziar in care se regasea echipa, m-a cucerit. toate astea la un loc cu o perioada in care “gloria” era in curtea ei, trofeele tot veneau, jucatorii driblau iar copiii din spatele blocului isi scriau cu pixul pe spatele tricoului “nume de legenda”.

astazi sunt dezgustat (cred ca asta-i termenul) de banii care se castiga/invart in acest sport, ma simt inselat cand ma uit la un meci si, mai rau, incep sa ma uit la un meci stiind ca voi fi inselat. patronii devin antrenori, interesele la cumparare/vanzare de jucatori se reflecta in teren si nu in strategia financiara iar antrenorii sunt un fel de ciorapi – singura pretentie sa fie ciorapi in culorile clubului. suporterii se bat prea des ca eu sa ma mai gandesc sa ma duc pe stadion, fac echipa pe unele siteuri si apoi se supara ca n-au fost ascultati, deseneaza bannere jignitoare si le sparg masinile jucatorilor care au dat in bara si nu in gol.

cu toate astea, jucatorii au gagici frumoase, masini luxoase si contracte beton. li se rupe. plus ca mai nou e un trend sa zica “trebuie sa ne gandim la viitorul nostru si sa nu mai alegem cu inima”. si uite asa, pe noi cei care nu intelegem prin fotbal “huuuooo”, “muie dinamooo”, batai si betii prin cluburi ne-ati cam pierdut pe drum.

implinirea neimplinita

ieri a fost o zi. acea zi care iti intareste sentimentul ca there will be a time cand ti se va intampla ceva memorabil. ieri a fost o zi care mie mi-a lasat un sentiment de implinire neimplinita. desi blogul pentru mine e o unealta pentru posterioritate si pentru mine personal – ca nu cumva sa uit astfel de momente (sau ca sa le localizez mai bine in timp si context), nu voi detalia de data asta “pe concret” discutia de ieri. not yet. cert e ca spre seara m-am intalnit la “un suc” (caci asa i-a ramas numele) cu niste oameni pe care ii cunosc mai mult sau mai putin, dar cu care am lucrat de un timp, am lucrat bine si ale caror pregatiri/intentii si capacitati sunt sigur ca sunt printre cele mai bune. unde mai pui ca vin din acea zona sociala care pe mine ma gadila cel mai mult.

acesti oameni mi-au facut o propunere mai mult decat onoranta. o propunere care ma obliga (nu fata de ei ci fata de oameni, asa, in general), care ma solicita si care ma responsabilizeaza nemaipomenit. o propunere care inseamna o functie (inalta) in stat. implinirea vine de aici. de la faptul ca din multi alti oameni pregatiti, toti s-au gandit si au decis sa ma propuna pe mine. ca poate nu ma asteptam ca in aceasta zona sa am prieteni, oameni extraordinari (si stiti ca io-s egoist la cuvinte mari) care sa ma sustina asa cum m-am simtit sustinut ieri. neimplinirea vine din faptul ca acesta functie presupune niste concesii, niste departari fata de altceva, ceva care mie imi place foarte mult, poate cel mai mult.

am un precedent legat de job-ul pe care l-am refuzat la Bruxelles. dar cum le-am promis, ma voi gandi apasat la decizia mea. multumesc!

when in Rome…

cum incep lucrurile sa se miste asa intr-o viteza superioara celei in care activez io, nu-nteleg. de fapt, nici nu imi bat capul sa inteleg. cel mai probabil ma gandesc ca fiecare isi urmeaza un traseu mai mult sau mai putin influentat de soarta si instinct. dar din ciclul “am trait s-o  vad si p-asta”, in weekendul trecut mi-am maritat o “fosta”. zic “mi-am” pentru ca nu stiu de ce dar am avut un puternic sentiment ca pe langa meseni, nuntasi sau cum se numesc ei, era acolo un grup de presiune in care m-am simtit tare implicat.

contextul era urmatorul: Melody ca si locatie, fuste scurte si vaporoase pe damele tinere si rochii cu paiete pentru cele cu gleznele mai trainice, domni la costum, un ansamblu orchestral de muzica si voie-buna din care s-a remarcat un MC care stia cu vocea, clarinetul si mandolina, cei doi miri frumosi si noi. noi insemnand sora (frumoasa bruneta Ana cu al ei Cedric frantuz si alura de Robbie Williams, fratele Leo cu a lui vietnameza frumoasa si excelent-dansatoare-de-muzica-folclorica-dobrogeana), parintii Andrei (za braid) et moi. ca-cam-asa s-au petrecut si discutiile, in stanga in engleza si in dreapta intr-o franceza aproximativa.

si-a fost bine. am dansat, am chiuit, am pus tara (tarile mai precis) la cale, am pupat mireasea parinteste pe frunte si m-am bucurat pentru ei incercand sa acord cat mai putina importanta unui sentiment de nostalgie. dar cum bine a zis tanara vietnameza: “…. act like in Rome”.

retrospectiva in retrovizor

deunazi (ma tot gandeam la un post in care sa emfazez cuvantul asta – de parca pe emfazez nu l-as fi asteptat de mult:) vorbeam cu Dana despre cat de misto e sa te vezi cu prieteni vechi cu care nu vorbesti asa des si sa le faci (de fapt sa iti faci) o retrospectiva a momentelor importante din viata.

adica:

- si, ce-ai mai facut?

- aa, pai stai sa vezi……..

simt nevoia de o “criza sociala/umana”. adica, asta economica e un semn bun ca societatea noastra mai functioneaza si da un feedback la ceea ce i se intampla. dar mi-ar placea sa vad una in care sa cada totul. sa ne reintoarcem asa la roata si la olarit. o “criza” in care sa tipam fiecare ca mai repede nu inseamna mai bine pentru noi. ca normal ar fi sa nu mai albim la 28, sa nu mergem buimaci la 7am la sala stiind ca alta solutie de intretinere corporala nu avem vs statul 12 ore in scaun la birou, sa nu mai uitam o saptamana sa sunam pe cineva care ne-a cautat acum juma de ora dar nu i-am putut raspunde ca eram intr-o intalnire. sa nu mai fie firesc sa ne pierdem agoniseala de-o viata din cauza unei erori de calculator, sa nu ne umplem capul de shortcut-uri ca sa ne optimizam viata, sa nu mai avem noaptea cosmare ca ne preseaza seful ca “la prima ora trebuie sa fie gata” si, desi cliseu, sa nu mai muncim acum pe bani ca sa-i dam mai tarziu pe spital.

(paranteza – silent strike imi zice in casti ca “life is wrapped in a dream”)

cred inca in posibilitatea de a ne mai trai/simti/pune mana pe momentele din viata noastra. cred ca am ajuns la o limita in care nu se poate mai repede fara niste consecinte prea grave. inteleg conceptul de evolutie dar simt ca parca prea suntem ca niste alergatori de cursa lunga care se apropie de finish si dau totul din ei ca sa treaca linia. tineti minte fraza asta! dar de ce sa ne grabim sa trecem linia? ce e linia?

… in alta ordine de idei, cati si cat de des se gandesc: “azi a fost 30 aprilie 2009, o zi care a trecut si cu care n-o sa ma mai intalnesc”?

neobisnuinta obisnuinta

cred totusi ca nu sunt in plin proces de plafonare.

dar.

simt ca trebuie sa ma obisnuiesc cu niste lucruri ca sa pot sa reincep sa le analizez obiectiv. bariera cea mai mare in demersul meu e frica de a nu le lua ca atare. mi se pare acum tot mai mult ca oamenii renunta tot mai usor la o jucarie. dar poate ca si asta e o realitate cu care trebuie sa ma obisnuiesc. frica cu care tratam eventualitatea implicarii timpului sau a emotiei intr-un proces compromite din start potentialele beneficii ale rezultatului procesului. am impresia ca abia acum ne dau si noua dintii de lapte ai societatii de consum.

deci. trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca Bucurestiul nu e un oras turistic. ca pentru asta nu am de ce sa-i cer curatenie, terase boeme, asfalt decent cu acces pt handicapati, sa nu mai existe betoniere pe sosea si copii goi care imping roabe si colecteaza fier vechi, caini vagabonzi si autobuze irespirabile.

trebuie sa ma obisnuiesc ca e de preferat sa nu stim decat sa stim, desi declarativ e invers. ca nu ne intereseaza dar cand aflam ne tulbura, ne revolta. ca “parca era mai bine inainte”, cand macar dracu’ nu stiam ca se leaga copiii cu lanturile de pat si ca mai toti securistii au o vila la munte si una la mare.

trebuie sa ma obisnuiesc ca suntem invatati nu ca ne educam. ca la noi bunul exemplu nu e urmat, noi reactionam doar la trasul de maneca si la urlatul in gura mare. si pentru ca limita e atat de puternica, reactionam cu amenintari sau direct cu pumn. in masa, in piept, in gura.

sa ma obisnuiesc ca nu e “responsabilitate”, e “interes”. singurul contraexemplu aici e in cazul parinte-copil, dar si acolo… ca nu stam in tara pentru ca suntem buni romani ci pentru ca ne e greu fara parinti sau prieteni. ca nu facem CSR ci PR. ca nu facem voluntariat ci buletts la cv.

mda. mai sunt ele si altele. dar ma obisnuiesc cu ideea.

parerea mea.

promiteam intr-un post anterior ca o sa ma mai iau si eu eu umpic de lume. dar cum nu prea imi place sa-mi scriu impresiile “la cald”, iata-ma acum, in ziua nebuniei din Moldova, ca revin cu pareri.

pe scurt, e vorba de emisiunile de “analiza politica si divertisment” ale Antena 3. incerc, asa cum am fost invatat din primii ani de facultate, sa urmaresc in mod cat mai echitabil dpdv al timpului dedicat acestei activitati, emisiunile informative ale principalelor televiziuni romanesti. inteleg in acelasi timp ca intr-un stat de drept, cu precadere democratic [:)], optiunile si interesele politice ale directorilor acestor institutii si ale grupurilor de presiune din jurul lor pot sa nu coincida cu ale mele. de altfel destul de logic, acolo unde exista o optiune de dreapta trebuie sa apara una de stanga; si vice-versa.  ce nu inteleg este unde se produce legatura intre greata provocata de extremism si apropierea (in special a) tinerilor fata de punctele de vedere ale invitatilor din emisiunile informative Antena 3.

de ce consider eu ca exista aceasta legatura? ei bine, consider ca frecventa cu care aceste emisiuni au un rol defaimator, anti, emfatic, si toate astea orientate uni-directional, este una de extrema. comparativ cu Realitatea TV (concurentul direct si “portavocea” prezidentiala – asa cum este prezentata de catre trustul lui Voiculescu), A3 nu mi-a dat in niciun moment impresia (macar) ca este obiectiva atunci cand e vorba de Basescu. ba mai mult, loveste in toti cei despre care se stie ca i-ar fi apropiati, in unele cazuri, intr-un mod de-a dreptul jenant.

ma gandesc ca poate tinerii de azi s-au “inasprit” ca Fat-Frumos (intr-un an cat altii-n sapte) si au ajuns sa fie acei “parinti” pe care in perioada adolescentina nu ii intelegeau? poate ca viteza, stresul, greutatile financiare, alienarea sociala au pus considerabil umarul la un comportament de turma, in care cel care le aclama cat mai santieristic optiunile, ajunge un ‘telectual de incredere care merita sa fie citat in platforme sociale si jurnalism blogosferic? sau poate ca doar sa spui “nu” e mai usor?

dar cum poate acest “nu” de o maniera caterincala sa devina in “mediul urban, post/universitar, 18-35 de ani” un asemenea succes, mi se pare ingrijorator. cum mai pot fi credibile niste personalitati, precum profesorii universitari (invitati cu statut permanent) daca ajung sa-si jigneasca colegii de breasla doar pentru ca sunt de cealalta parte a barierei politice? asta mi se pare alarmant. acei profesori se duc in salile de clasa, in fata unor studenti, asa, ca mine (caci pe Bogdan Teodorescu l-am avut si eu profesor, intamplator la materia numita “teoria manipularii”) si vor sa aibe statut de catedra dupa ce cu o seara inainte l-am vazut porcaindu-se cu un interlocutor din guvern doar pentru ca el “are dreptul sa critice pentru ca isi plateste taxele si voteaza”. pai si studentii dvs au fix acelasi drept, dar atunci brusc deveniti profesor si deci intangibil. cand e corect? este “intelectualiceste” sa mi se spuna “nu-ti place, schimba canalul” de catre un profesor la comunicare? sau de catre un om care se lauda cu varf de audienta pe segmentul sau orar, deci lider de opinie?

nu vreau sa fiu partinitor ci doar critic. caut solutii nu caterincarea problemelor. caut o firma de constructii nu pene asezate pe cur si zbenguite in Piata Victoriei. atat.

sms 17

ce chestie, a aparut twitter!

…si totusi exista!

am avut un weekend val-vartej, incheiat apoteotic in seara de luni cu frumosul 23 al frumoasei. duminica am avut zi de sunat prieteni si de stat la taclale si mi-a priit. fara vreo nevoie, fara sa stabilim intalniri, doar asa, un telefon lung, ca pe vremea cand vorbeam pe fix. apoi am fost chemat la o masa de peste in necunostinta de cauza si de comunitate. si m-am asezat timid intr-un colt si ca sa tin minte m-am si murdarit in cot. si n-au avut inghetata si m-am luptat cu o placinta de mere, timp in care inteleg ca am facut impresie viitorului. am intalnit oameni care din cauza prejudecatilor nu mai credeam ca exista. oameni directi, oameni pe care puteai sa-i apuci. nu nominalizez pentru ca m-am laudat degeaba ca ii tin minte pe nume pe toti. m-oi fi emotionat, ca n-am reusit. da, bloggeri. a fost o schimbare de perspectiva foarte benefica pentru mine, am iesit dintr-o cutie si am vazut lumea. sper ca o sa-i revad pentru ca stiu ca mai am de scris despre ei. apoi, la petrecerea rosie, am vazut ca atunci cand lumea e aproape se vorbeste adevarat. si ca se poate sa ramana numai ce e bun. prezenta prietenilor te ajuta sa filtrezi. si sa ramai activ la cap. deci, se poate!