Posts Tagged ‘ tv ’

atunci cand „NU” conteaza

– tu cu cine ai votat?

– cu X.

– aoleu, cu prostanacul??

cred ca starea actuala de tremurici din Romania exista din cauza atributelor. pentru ca avem un background comunist in care dezbaterea era o tehnica tabu si in care am invatat la scoala ce popor drept si curajos suntem, in momentul de fata suntem incapabili de analiza obiectiva. totul ni se cuvine pt ca i-am batut pe otomani desi eram mai putini – ma rog am otravit usor fantanile. pe romanii lui Traian i-am pacalit. la fel si pe nemti cand ne-am dat cu rusii. apoi am rabdat 20 de ani pt ca ne-a zis cineva ca suntem o generatie de sacrificiu si ca atat dureaza tranzitia. dar gata! prea am patimit destul. acu trebuie sa ni se dea! asa nu se mai poate! pai cat sa strangem cureaua in timp ce stam la coada la Iphone 4? ca murim de foame.

cred ca acum pe oricine ai sustine in Romania, ii gasesti un adversar vehement. probabil, asa cum zice si „discutia” cu care am deschis postul asta, desi pozam in intangibili, suntem produsul unor media care pozeaza in obiectivitate. „prostanac, betiv, hot, mitocan, chiulangiu, descreierat, motan, baiat de casa, baiat destept, vuvuzela, trompeta, turnator etc” sunt pamfletarisme pe care le citim/auzim zilnic din presa. sunt „atribute” care usor-usor ajung sa inlocuiasca numele celui caracterizat. problema e atunci cand, in loc sa ne revolte asocierile, auzim aceleasi cuvinte din gura presedintelui, a contracandidatului, a profesorului, a elevului, a colegului de birou, a noastra. un fel de inlocuire a lui „n-ai inteles” cu „bă, da’ ești idiot?” la nivel national.

pe de o parte ne manifestam o dezaprobare d-asta rebela prin „io nu m-am mai uitat la televizor de… / io nici nu mai am televizor”. pe de alta parte, (zic eu) asa suntem noi, alegem mereu varianta cea mai usoara. noi* (–* astept reclamatii pentru generalizare) nu ne scriem indignarea pe adresa redactiei ci schimbam canalul / aruncam televizorul. noi nu facem lobby – noua daca nu ne dai, votam cu alalalt; sau nu venim la vot, c-asa-i romanul, n-are cu cine. mai era si aia cu „io plec din tara” dar sper ca o fac subiect separat.

incep sa cred (desi abia incepuse sa se demodeze) ca sansa Romaniei e „political correctness-ul”, ba chiar unul cu aplicare largita, la nivel de limbaj cotidian si nu doar institutional. sa dam greutate cuvintelor, iar atunci cand ele devin violente sa poata fi sanctionabile. sa ne auzim vorbele ca sa putem actiona in consecinta. altfel, amalgamul de confuzii debate-cearta-calomnie va ajunge un singur concept pentru copiii silitori care iau cam 3 din 10 Bac-ul dar care sunt inca prea puri pentru politica. nu sunt de acord cu educatia prin nuia, cred ca unii isi iau arma tocmai pt ca au stat la capatul subtire al nuielei. cred insa ca daca acordam din timpul nostru pretios cateva secunde de explicatie de FIECARE data cand (dau un exemplu la intamplare) in loc de „tineri/studenti” auzim „golani”, e posibil ca acest timp sa fie, decat daca „golanii” s-ar frustra, ar pune mana pe arme si-atunci timpul n-ar mai fi.

si ca sa ajung si la subiect intr-un final, eu cred ca la fel de mult cum conteaza CE faci, asa e si cu CE NU faci. e vorba de o alegere, de o punere in balanta a ceea ce e important pt tine, atata timp cat „tine” nu este doar centru universului ci parte din el. si daca psihologii de renume mondial zic ca sunt doua tipuri perfect concurente de educare, prin recompensa si prin pedeapsa, eu prefer o societate obeza si murdara de ciocolata pe degete decat una frustrata cu arma la purtator.

survival kit

in putinul timp in care ma mai uit la TV am remarcat si am inceput sa ma ingrijorez de faptul ca romanii nu mai traiesc ci lupta pentru a supravietui. oricat de (la un moment dat) firesc mi s-ar putea parea acest lucru intr-o „economie de piata”, ma prost-dispune. vad zilnic interviuri cu batrani care ne spun, care mai senin – care mai cu lacrimi in ochi, ca medicamentele costa mai mult decat pensia pe care o au. nu cosul zilnic, nu hainele, nu excursiile pe mare. medicamentele! adica, pe scurt, viata lor. ei nu si-o permit.

aud de divorturi intre tineri pentru ca sunt prea ocupati cu serviciul ca sa mai aiba o viata personala. de fapt, o viata. care nu dau viata, pentru ca n-ar avea timp sau bani sa creasca copchilu. viata a inceput sa se rezume la lupta pentru definitia primara, nu pentru beneficiile ei.

cineva zicea ca pentru a deveni bogat, trebuie sa incepi prin a te comporta ca si cum ai fi deja. snobbish dar practic. plus ca „bogat” poate fi inlocuit cu „frumos”, „destept” si, de ce nu, „viu”. e greu sa reeduci batranul care sta cu paltonul pe el in casa, cu caciula, cu ziar, cu spalat doar ca sa nu faca infectii. el a abandonat. pt el, viata inseamna doar timp. pe de alta parte, frica de „pitiponceala”, a adus si oamenii mai tineri intr-o gama gri-negru, eventual cu guler. in momentul ala, culorile sunt vazute ca un exotism. scriu asta ca sa nu uit, scriu ca sa ma pot gandi la solutii. revin.

prolog si antilog

de niste zile, saptamani cred, ma uit la seriale. de fapt, totul a inceput cand stateam intr-o noapte in pat. si mi-era bine si de bine ce mi-era am dat doo-sute-de-coco pe un lifetime subscription la un sait d-asta de vazut filme online.

mi-a sarit in ochi casa zic asa o scena. el, om de afaceri, ocupat, bursa, costume scumpe, intalniri, secretara, asistenti, nasdaq/rasdaq, u get the picture. nu mai are timp de familie, de prieteni, de bere, de tenis, de nimic. tot ce face e job-oriented; pe scurt, bani. si vine unu din senin asa si-i pune un cutit la gat. asta, bizniz-menu se caca pe el, se albeste la fata si zice: you can have anything, just let me live. i’ll give you all my money, my watch… don’t kill me. si pun pauza si ca o femeie trecuta de menopauza, incep sa vorbesc cu laptopu: da bine maaaa, plm, tu NU ai o viata, tu faci bani. si-acu ii dai lu asta tot ca sa te lase in viataaaa? mooori cu banii, da-te dreacu.

morala. de altfel, un serial prost, nu va zic care ca am auzit ca are fani si io nu ma pun rau cu masele ca-l votati pe… :| dar da, creca avem nevoie de cate un soc d-asta o data-n viata. sa-ti arate un descreierat ca tu de fapt iubesti viata, ca-ti place sa mergi descult prin iarba… sau macar ca tre sa nu mai fii asa coios la birou ca de fapt ai udat pantalonii cand ai vazut moartea cu ochii. sa recunosti sincer ca ti-e frica.

next episode.

asta e din viitor, cand o sa vedeti, o sa recunoasteti si-o sa aruncati cu o-o ca v-am zis dinainte. el afla ca are cancer, faza terminala. si na, ca omu, e trist. si merge asa pierdut printr-o parcare. si-n spatele lui, unu cu masina. claxoane, faruri, astea… si culminant: c’mon u fuck, i ain’t got all day!

morala. bun serialul. si asta o facem aproape cu totii. ii grabim, ii judecam. si daca ne-am gandi macar o secunda ca ala din fata nu mai are nimic de pierdut si se-ntoarce si iti zboara creierii… oare l-am mai claxona?

parerea mea.

promiteam intr-un post anterior ca o sa ma mai iau si eu eu umpic de lume. dar cum nu prea imi place sa-mi scriu impresiile „la cald”, iata-ma acum, in ziua nebuniei din Moldova, ca revin cu pareri.

pe scurt, e vorba de emisiunile de „analiza politica si divertisment” ale Antena 3. incerc, asa cum am fost invatat din primii ani de facultate, sa urmaresc in mod cat mai echitabil dpdv al timpului dedicat acestei activitati, emisiunile informative ale principalelor televiziuni romanesti. inteleg in acelasi timp ca intr-un stat de drept, cu precadere democratic [:)], optiunile si interesele politice ale directorilor acestor institutii si ale grupurilor de presiune din jurul lor pot sa nu coincida cu ale mele. de altfel destul de logic, acolo unde exista o optiune de dreapta trebuie sa apara una de stanga; si vice-versa.  ce nu inteleg este unde se produce legatura intre greata provocata de extremism si apropierea (in special a) tinerilor fata de punctele de vedere ale invitatilor din emisiunile informative Antena 3.

de ce consider eu ca exista aceasta legatura? ei bine, consider ca frecventa cu care aceste emisiuni au un rol defaimator, anti, emfatic, si toate astea orientate uni-directional, este una de extrema. comparativ cu Realitatea TV (concurentul direct si „portavocea” prezidentiala – asa cum este prezentata de catre trustul lui Voiculescu), A3 nu mi-a dat in niciun moment impresia (macar) ca este obiectiva atunci cand e vorba de Basescu. ba mai mult, loveste in toti cei despre care se stie ca i-ar fi apropiati, in unele cazuri, intr-un mod de-a dreptul jenant.

ma gandesc ca poate tinerii de azi s-au „inasprit” ca Fat-Frumos (intr-un an cat altii-n sapte) si au ajuns sa fie acei „parinti” pe care in perioada adolescentina nu ii intelegeau? poate ca viteza, stresul, greutatile financiare, alienarea sociala au pus considerabil umarul la un comportament de turma, in care cel care le aclama cat mai santieristic optiunile, ajunge un ‘telectual de incredere care merita sa fie citat in platforme sociale si jurnalism blogosferic? sau poate ca doar sa spui „nu” e mai usor?

dar cum poate acest „nu” de o maniera caterincala sa devina in „mediul urban, post/universitar, 18-35 de ani” un asemenea succes, mi se pare ingrijorator. cum mai pot fi credibile niste personalitati, precum profesorii universitari (invitati cu statut permanent) daca ajung sa-si jigneasca colegii de breasla doar pentru ca sunt de cealalta parte a barierei politice? asta mi se pare alarmant. acei profesori se duc in salile de clasa, in fata unor studenti, asa, ca mine (caci pe Bogdan Teodorescu l-am avut si eu profesor, intamplator la materia numita „teoria manipularii”) si vor sa aibe statut de catedra dupa ce cu o seara inainte l-am vazut porcaindu-se cu un interlocutor din guvern doar pentru ca el „are dreptul sa critice pentru ca isi plateste taxele si voteaza”. pai si studentii dvs au fix acelasi drept, dar atunci brusc deveniti profesor si deci intangibil. cand e corect? este „intelectualiceste” sa mi se spuna „nu-ti place, schimba canalul” de catre un profesor la comunicare? sau de catre un om care se lauda cu varf de audienta pe segmentul sau orar, deci lider de opinie?

nu vreau sa fiu partinitor ci doar critic. caut solutii nu caterincarea problemelor. caut o firma de constructii nu pene asezate pe cur si zbenguite in Piata Victoriei. atat.

azi: pasiunile

oamenii mai au pasiuni? sau ca sa zic altfel, pentru cei care inca nu s-au prins ca blazarea nu mai e trendy inca de la colectia toamna-iarna 2006, altceva ce mai faceti?

imi dau seama ca la treaba cu pasiunile e greu de raspuns. adica, da, ca in spotul pt Cosmote, exista emo si jockeys. oricare ar fi, toti sunt varza, toti sunt o turma iar cel mai cool si mai out-of-the-box lucru pe care posa-l faca e sa interactioneze unii cu ceilalti. nevoia de modele te modeleaza in asa hal incat ajungi sa fii futut in varii locsoare, tu jurand ca esti Maica Tereza. dar sa revenim. aceasta tura-vura prin vietile altora te indeparteaza atat de mult de tine incat te plictisesti de propria-ti personalitate. „imi place sa colectionez timbre”… „dar stai, ca nu mai colectioneaza nimeni timbre in ziua de azi. deci e boring sa colectionezi timbre. bun, am bifat-o si pe asta. da’ ia uite, astia se dau cu atv-urile noaptea! phii, ce pasiune misto mi-am gasit!”

pasiunile inseamna in primul rand sa te bucuri sa fii tu cu tine. sa ai spatiul tau pe care sa nu-ti placa sa ti-l invadeze nimeni, sa ai mici secrete si retete de succes pe care sa crezi ca le cunosti doar tu. pasiunile inseamna sa ai despre ce sa vorbesti cu entuziasm. remarcam pe mess cu prieteni buni ca „-ce mai faci? -eh, bine, pe la munca. tu? -da, si eu.”… asa, si? dup-aia? ce mai vorbim? nimeni nu mai insufla nimanui energie pozitiva, toti stem stresati, obositi si sictiriti. incepem sa ne uitam la aceleasi emisiuni sau sa citim aceleasi bloguri ca sa avevm subiecte comune de discutie. ALO, voi lucruri noi nu mai vreti sa aflati?

da, stiu, raspunsul e „ba da”. numa ca o sa incepeti azi, maine, dupa care o sa va plictisiti. n-o sa aveti timp. sau chef. dar ce bine ca lucrurile vor reveni la normal!

azi: despre progres

am fost si am vazut Wall-E ceea ce va recomand si voua. de atunci ma tot gandesc daca „progresul omenirii” inseamna ca noi sa devenim niste mase gelatinoase. don’t get me wrong, i’m happy cu cine, ceea si unde sunt, nu mi-am dorit vreodata sa ma nasc in anii ’30 sau in 1600. da’ daca advertising va insemna „you would look great in blue” – tzac – toata lumea e in blue, now i have a problem. adica, eu tot aud in jurul meu chestii de genul „mi-e lene sa downloadez filmul X”… whattt??? you click a button and… there u go!! nu zic ca tre sa te duci cu galeata la fantana din coltul satului, nu zic ca tre sa dai cu grebla ca sa ai castraveti pt iarna (desi some people still do that!) dar „da-mi un Buzz ca mi-e lene sa dau Alt+F” ca sa te caut in lista de YM, that’s progress bullshit. si desi nu ma panichez la faze d’astea din filme, cu toate chestiile astea care ne vin mura-n gura (ce, voi n-ati adormit cu TV-ul deschis ca era telecomanda mai departe decat puteai sa intinzi mana), cred ca riscam sa devenim niste fricsi. deci asta nu e un post, e un indemn: don’t let progress fuck you!

azi: liderii de opinie

nu stiu cum fac dar parca nimeresc taman emisiunile TV pe care n-as vrea sa le vad. cum preconizam, mare tam-tam ma asteptam sa se faca azi pe tema paradei gay. dupa ce cu greu m-am abtinut sa ma reimprietenesc cu un id de messenger pe care il am in lista si care defileaza cu statusul „daca homosexualitatea e un lucru normal, de ce daca am fi toti homosexuali in 100 de ani omenirea ar disparea??”, nu am mai reusit in schimb sa raman fara replica la Mircea Badea si a sa emisiune – probabil in reluare – de azi dimineata. tre sa precizez ca da, emisiunile lui ma fac sa rad. ma fac sa rad la fel cum ma facea acum vreo 10 ani sa rad Vacanta Mare si la fel cum rad si azi la bancurile cu blonde sau cu handicapati. rad si atat. nu le iau ca pe modele de atitudine. ce mi se pare insa deranjant la acest individ e ca sub umbrela „aceasta emisiune este un pamflet”, el face judecati de valoare si, in mod evident, unele din lucrurile pe care le emite in acel spatiu media (pe care cineva i-l pune la dispozitie) sunt receptate acasa ca fiind modele de atitudine si comportament. inteleg ca nici pe bloggeri nu-i are la suflet dar l-as incuraja sa-si faca un blog pe care sa-si sustina ineptiile. altfel, intre noi nu poate fi decat bariera – tu le spui, noi iti atragem atentia pe forum, tu raspunzi selectiv prin apelative si filmulete cu tine dand picioare in pereti – asta in cazul in care cineva vrea sa te caute mai in serios. maxim respect!

si sa nu uit ca sa nu-ti mai aloc spatiu gratuit pe blogul meu gratuit, daca tu traiesti cu impresia ca parada gay e o propaganda iar copilul tau la prima deceptie in amor se va reorienta sexual (btw, de ce nu iei in calcul ca ar putea fi gay nativ?:), ca homosexualii doresc sa se casatoreasca si sa adopte copii ca fitza si ca educatia unui copil intr-o familie gay ar fi de „doamne fereste”, iti sugerez cu tot respectul ca daca ai coaie de heterosexual-homofob, sa scoti genul programului – pamflet din schema si sa ne zambim pe holul tribunalului ca tot te lauzi ca esti procesoman.