Posts Tagged ‘ viata ’

survival kit

in putinul timp in care ma mai uit la TV am remarcat si am inceput sa ma ingrijorez de faptul ca romanii nu mai traiesc ci lupta pentru a supravietui. oricat de (la un moment dat) firesc mi s-ar putea parea acest lucru intr-o „economie de piata”, ma prost-dispune. vad zilnic interviuri cu batrani care ne spun, care mai senin – care mai cu lacrimi in ochi, ca medicamentele costa mai mult decat pensia pe care o au. nu cosul zilnic, nu hainele, nu excursiile pe mare. medicamentele! adica, pe scurt, viata lor. ei nu si-o permit.

aud de divorturi intre tineri pentru ca sunt prea ocupati cu serviciul ca sa mai aiba o viata personala. de fapt, o viata. care nu dau viata, pentru ca n-ar avea timp sau bani sa creasca copchilu. viata a inceput sa se rezume la lupta pentru definitia primara, nu pentru beneficiile ei.

cineva zicea ca pentru a deveni bogat, trebuie sa incepi prin a te comporta ca si cum ai fi deja. snobbish dar practic. plus ca „bogat” poate fi inlocuit cu „frumos”, „destept” si, de ce nu, „viu”. e greu sa reeduci batranul care sta cu paltonul pe el in casa, cu caciula, cu ziar, cu spalat doar ca sa nu faca infectii. el a abandonat. pt el, viata inseamna doar timp. pe de alta parte, frica de „pitiponceala”, a adus si oamenii mai tineri intr-o gama gri-negru, eventual cu guler. in momentul ala, culorile sunt vazute ca un exotism. scriu asta ca sa nu uit, scriu ca sa ma pot gandi la solutii. revin.

retrospectiva in retrovizor

deunazi (ma tot gandeam la un post in care sa emfazez cuvantul asta – de parca pe emfazez nu l-as fi asteptat de mult:) vorbeam cu Dana despre cat de misto e sa te vezi cu prieteni vechi cu care nu vorbesti asa des si sa le faci (de fapt sa iti faci) o retrospectiva a momentelor importante din viata.

adica:

– si, ce-ai mai facut?

– aa, pai stai sa vezi……..

simt nevoia de o „criza sociala/umana”. adica, asta economica e un semn bun ca societatea noastra mai functioneaza si da un feedback la ceea ce i se intampla. dar mi-ar placea sa vad una in care sa cada totul. sa ne reintoarcem asa la roata si la olarit. o „criza” in care sa tipam fiecare ca mai repede nu inseamna mai bine pentru noi. ca normal ar fi sa nu mai albim la 28, sa nu mergem buimaci la 7am la sala stiind ca alta solutie de intretinere corporala nu avem vs statul 12 ore in scaun la birou, sa nu mai uitam o saptamana sa sunam pe cineva care ne-a cautat acum juma de ora dar nu i-am putut raspunde ca eram intr-o intalnire. sa nu mai fie firesc sa ne pierdem agoniseala de-o viata din cauza unei erori de calculator, sa nu ne umplem capul de shortcut-uri ca sa ne optimizam viata, sa nu mai avem noaptea cosmare ca ne preseaza seful ca „la prima ora trebuie sa fie gata” si, desi cliseu, sa nu mai muncim acum pe bani ca sa-i dam mai tarziu pe spital.

(paranteza – silent strike imi zice in casti ca „life is wrapped in a dream”)

cred inca in posibilitatea de a ne mai trai/simti/pune mana pe momentele din viata noastra. cred ca am ajuns la o limita in care nu se poate mai repede fara niste consecinte prea grave. inteleg conceptul de evolutie dar simt ca parca prea suntem ca niste alergatori de cursa lunga care se apropie de finish si dau totul din ei ca sa treaca linia. tineti minte fraza asta! dar de ce sa ne grabim sa trecem linia? ce e linia?

… in alta ordine de idei, cati si cat de des se gandesc: „azi a fost 30 aprilie 2009, o zi care a trecut si cu care n-o sa ma mai intalnesc”?

coperta, carcasa si alte… chestii

daca taman eu am ajuns sa pun problema asa inseamna ca mi-am autodepasit orice pretentie de la moi-meme. dar iata ca da.

a vedea un film sau a citi o carte e ca si cum te-ai juca un joc (de dragul exemplului sa zicem o strategie) in single player. you against the AI = you always win! ca dureaza mai mult, ca bagi cheaturi ca sa restrangi timpul pierdut, e ca si cum ai sari vreo 50 de pagini sa vezi dracu’ daca se casatoresc ‘au ba. totul se petrece intr-un spatiu bine delimitat, controlat inainte de publicare atat de autor cat si de editura. atat de regizor cat si de CNA. bla-bla, got my point, da?

exercitiu de imaginatie. cartea, frumoasa, buna, captivanta – e fix ce a vrut un om sa fie. oricat ti-ai dori, oricat de „prins” in ea ai fi, nu posa schimbi nimic. idem si cu filmu’: „nu te duce acoloooo, nu intra in gaaaang, e ala raaau…. cacat, ai intrat!”.

multiplayerul e mult mai tare. day-to-day life e bestial. dar nu e comod. adica, de unde stiu io asta? chiar, ce e mai comod? sa stai in pat sa vezi un film sau sa iesi pe strada sa-l joci? ma gandeam cat de misto ar fi sa posa iesi umpic din fiecare carte pe care o citesti. sa poti inventa un context nou, o cauza diferita sau chiar, erou’ sa se trezeasca cu fata la cearsaf si sa zica „azi dorm!”. ca deh, citesti, vezi, esti …fil si-ajungi sa crezi ca totul se rezolva in 90 de minute sau in 250 de pagini.

da, incep sa-i inteleg pe sirial chilarii care-si iau model carti de benzi desenate. they change the story.

my kind of Romania

am ajuns. relaxat ca nu s-a prabusit low-costul cu mine, mi-aprind tigara si ma bucur ca de fiecare data cand ajung pentru prima data intr-un loc nou. apoi un domn tare de treaba imi ia bagajul, ma pofteste in masina, asigurandu-ma ca practica un tarif oficial si directia – viitoarea mea camera pentru weekend. ma intampina o domnisoara care se scuza ca singurele camere din care nu trebuie sa iesi la fumat sunt la etaj, dar pentru ca eu am la parter, pot sa folosesc terasa. unde mai pui ca primesc toate cafelele din lume „din partea casei”. mai tarziu, in centru, pe o straduta pe care cladirile, terasele si vanzoleala imi aduc aminte de Praga sau centrul vechi al Parisului, vad un grup de turisti insotiti de un ghid. tentat sa ma alatur aud ca se explica in germana si decid sa-mi continuu cafeaua si sa ascult engleza britanica din stanga si maghiara din dreapta. trece ziua si ma gasesc intr-un bar, la o masa ca 10 persoane pe care nu le cunosc. acum le cunosc. am nr. de telefoane, id-uri de messenger si invitatie la o zi de nastere. la pian canta un francez, in spatele meu un chinez vorbeste perfect in romaneste (si aflu ca mai stie vreo 6 alte limbi la fel de imposibile). la un moment dat, o domnisoara incearca sa se strecoare pe langa mine ca sa ajunga la masa. ma atinge, se scuza, ne angajam in discutie si in 5 minute imi ofera berea ei pt ca eu asteptam dupa barman. afara spre casa ma salut pe strada cu cei pe care mai devreme nu-i cunosteam. sunt invitat sa mai bem ceva dar refuz de oboseala insa bucurat de gest. intr-o alta zi, a fost soare. atat de soare incat terasele erau pline de oameni imbracati in culori de primavara. oameni care se salutau in toate limbile si care se opreau la masa ta sa te intrebe ce ai mai facut in ultimul timp si daca li te alaturi pe seara la o bere. dupa cum vezi, nu dau nume. dar le multumesc celor care au fost langa mine in weekendul asta. a fost minunat, a fost o gura de oxigen. si inca una din care cred ca o sa traiesc sanatos inca mult timp. va invidiez ca sunteti acolo, ma gandesc cu drag la voi si la momentele atat de frumoase pe care le-am petrecut impreuna. „na, servus”!

ale varstei valuri

s-a mai gandit vreun filosof inaintea mea ca odata cu inaintarea in varsta, iti este mai usor sa-ti anticipi viata?

d-asta e bine frate de aia saraci cu duhul, acum inteleg!

deci ramai needucat si fara perspectiva si esti mare om. altfel, ce faci? incepi sa te trezesti prin scoala, sa-ti dai seama ca esti condamnat s-o termini „ca sa fii cineva”, apoi te duci la facultate unde te mai trezesti umpic, te legi de un credit si-un job pe viata la o multinationala ca sa ti-l platesti, iti planifici concediul in functie de directorul de departament si te-nsori/mariti ca sa ai langa cine sa adormi la un film. iti dai seama in ce tara o sa ajungi la vara in functie de cat ai acum pe card, iti faci o idee cam in ce cartier o sa-ti iei cele 2 camere cu creditul de mai sus – deci o sa stii unde iti vei face piata, ce vecini o sa ai, la ce scoala o sa mearga copilul, unde o sa-ti parchezi masina (daca mai reusesti sa faci un credit) si o sa filezi din timp ciorditorii, daca ai vreo statie de autobuz prin zona.

+

faci un plan financiar deci ai cu ce sa te ingropi daca nu scoti banii pana la 50 de ani, nu mai bei cola, te lasi de fumat si te apuci de fitness, nu-ti mai convine daca te julesti in cot sau daca-ti murdaresti tricoul, te uiti la pahar sa vezi daca e spalat si cumperi din perspectiva investitiei, nu a placerii. in rest, toate bune. probabil ca in functie de ce-ti mai zice medicul de familie o sa stii si cum si cam cand si de ce o sa mori, deci o sa-ti bagi picioarele in planul financiar si-o sa-ti scoti banii, te sui in primul vapor si mori cu nuca de cocos pe piept in Maldive.

in ce film as vrea eo sa traiesc…

de la plopandela cu drag, m-am pricopsit cu aceasta provocare pentru memoria mea caci de 10 minute incerc sa-mi aduc aminte filme. filme bune, proaste, uatevaaa’, numa sa-mi doresc sa fiu si eo un personagiu p-acolo.

…si iata ce-a iesit:

1) ca s-o pup si io o data-n viata pe Milla si ca sa-nlatur orice dubiu ca n-as fi un Bruce mult mai tanar si mai frumos, ca sa ma bucur de urale ca le-am rupt fundu’ la toti aia rai si ca sa bag mana intr-o diva albastra, „The Fifth Element„.

2) in „The Game„, pt simplul motiv ca nimeni nu-mi va face cadou atata actiune.

3) in „Transamerica„, ca-s curios cum e si deh, tre sa fim pregatiti pt orice situatiune.

4) in „Me, You and Everyone We Know” mi-ar placea sa fiu, pe rand, unul dintre cei 2 frati de culoare…;))

5) in „The People vs Larry Flynt„, ca sa luptam pentru o cauza.

…normal de vreme ce m-am pornit posa fac acum toate listele pamantului. dar raman la un 5 simbolic ca e nota de trecere si dam cu leapsa in zdranga.

sasa rimin baltzi

hai sa nu mai lalaim-onlaim pt o zi. zic asta pe blog, daaa??

adica, uite, pantera se da cu rotofeiul instituit in ploae la 2 dimineata. eu inca imi doresc sa merg pe la 3 am pe strazi si sa ma uit in casele oamenilor. vecina mea pleaca sa pipi cainii si ajunge taman in herastrau pe la 5 de dimineata. pai am putea sa facem toate cele stand pe fund cu poala sub laptop? nuuu.

propun deci, sa instauram o zi nationala in care sa mergem pe stadion, fiecare cu echipa lui, si sa alergam golasi printre stropitorile de gazon. sa ne tavalim, sa picam cu nasu’n iarba, sa ne stropim cu furtunul si eventual, dar doar eventual, sa alergam dupa autobuz intr-o zi cu ploaie, din balta in balta – saritor asa.

si dup-aia, in loc de paracetamol sa ne dregem cu vin fiert. si in loc sa vedem film, sa mergem sa desenam pe asfalt. da. va bagati?