Posts Tagged ‘ imaginar ’

pe coperta la Revista de Povestiri!

dragule,

momentul a sosit. dupa cum stiam, dupa cum ne asteptam, talentul meu a fost descoperit!

Dupa cum bine vezi, am ajuns pe coperta, si ce coperta frumoasa! am trecut prin ditamai aventura, a trebuit sa vorbesc chiar si cu un Motan Mov (stii bine ca eu de fel nu fac d-astea) dar pana la urma ne-am inteles. Posa-i dau un like sau ce faceti voi, oamenii mari.

O sa fiu supera lunar, ca e revista de imaginatie, loc bun pentru…. loc bun, ce mai!

Daca mai ai prieteni care vor sa-si inchipuie ca o sa ma vada, spune-le asa:

miercuri, 14 martie (de ziua lui Einstein, ce chestie), de la 7 seara s-ar putea sa (nu) fiu la Clubul Taranului. uite, daca nu te crede careva pe cuvant, scrie si aici.

(de aici, de pe coperta) te pup,

Anunțuri

aproape. imposibil.

sa-i trasmita cineva Madonnei ca nu vreau sa rup hainele de pe ea sau sa-i smulg parul din cap ci sa o pup amical pe obraz. sa stie Obamutza ca nu vreau sa-l vad printr-o luneta ci sa-l felicit ca a reusit, printr-o apropiata strangere de mana. trebuie sa le spuna cineva tuturor astora cu aspect de ananas-de-partea-cealalta-a-vitrinei ca inainte sa-i consumam, vrem sa-i mirosim, sa-i pipaim. sa stie ca daca ma urc pe o scena dupa ei, nu vreau sa fiu vedeta, ci sa inteleaga ca nu ajung la ei. desi ei sunt formati din mine. ca pe hartie sau pe video o sa fie si dupa ce mor. acum trebuie sa fie din ei.

vezi? am inceput sa ma maturizez.

elu @ merisor

dragule, intr-o discutie la drum de seara cu niste prieteni, am ajuns la urmatoarele concluzii si preferinte:

nume: Ulrich

masina: Iveco

culoarea: fuchsia

sportul: curling

stai sa vezi cand mi-oi face profil pe sociale ce real succes o sa am. ce parola sa-mi pun? „merisor” e buna?

pa.tagonia

eeei, ia te uita, te-ai mai implinit cat am lipsit!

pe scurt, sa-ti povestesc ca sunt putin obosita, in Patagonia a fost minunat! dupa ce ca nu eram sigura daca nu cumva asta e un taram de poveste asa, imediat ce am ajuns m-am cuibarit repejor intr-un pat-patagonez si mi-am inceput activitatea. ce, stiai, nu? am fost aleasa educatoare pentru un centru de intrajutorare si respect reciproc care se numea „it’s curios what you think about me”. fooooarte dragut. numai oameni alesi pe spranceana si pe mustata, ca patagonezii sunt spilcuiti nevoie mare. cum stateau ei de vorba acolo la centru despre vrute si nevrute, astia mici turbiloneau printre ei. ca in avion Danut a primit un avion de jucarie de la o stewardesa care l-a indragit asa mult ca i-a facut toate poftele. Vladut a vomitat umpic pe un nene in costum dar nenea a fost amabil si l-a iertat, ba mai mult, l-a invatat sa zica ma-chiu-pi-chiu pe silabe.

nu prea mi-a placut mancarea in schimb. patagonezii sunt innebuniti dupa patlagele si mere ioc! noroc ca mi-am luat de acasa ardei iuti pe care i-am pretuit nespus. intru umpic in sertar la somn si mergem mai pe seara sa ne dam pe ghetus.

te pup, elu.

citat

elu zice:

strange things happen to those who wait.

mai fomeie…

… ce cautai la Bistrita, huh?
ca te dadu tranda de gol.
astept sa dai un semn. nu ma impacientez ca asa faceti voi imaginarii, dispareti cand ne e lumea mai draga. draga.

vuzave des petits seahorses?

dragule,

am fost cu copiii intr-un loc mult mai tare decat la Zoo. nu stiu cum au pus micutii manutele pe un tranzistor in dulap, cert e ca au auzit intr-o reclama ca ar putea sa gaseasca ce doar pe descopery au mai vazut. drept pentru care, am pus camasutele neapretate, ciorapeii 3sferturi si-am plecat cu mic – cu inchipuit, la Real. dupa ce politicos am dat „buna ziua” la toate doamnele casierite, am intrat direct la raionul peshtivore si alte acvatice. Vladut ne-a dat mici emotii cand s-a ascuns intr-un cos de gunoi dar l-am gasit repede ca l-a auzit cineva cantand „if you’re happy and you know it”. Danut a luat un dulap in brate si a inceput sa strige „aici m-am nascut eeeeu” dar l-am luat repede de acolo. eu bineinteles ca m-am oprit sa cumpar mere (of, nu mai sunt mere cum erau odata) si ardei iute dar d-asta nu aveau decat murat si la borcan… cine sa-l deschida?

si-am ajuns intr-un final la Mr-cel-mai-greu-de-prins unde copiii au facut ca pestele iar pestele nu a facut ca copiii, scuza-mi cacopilofonia. din pacate nu mai aveau caluti de mare, cica e foarte suparat seful de raion ca au venit numa copii care „nu reprezinta putere de cumparare”… drept pentru care au luat calutii si i-au dus la departamentul „sport>echitatie acvatica” dar nici acolo nu au rezistat mult ca au sarit pe raftul de bodypainting si-au ajuns model de rochite si blugi trendy.

asa ca dragule, ma duc maine sa-i recuperez ca au vrut sa ramana sa deseneze cum vad ei Real-ul, asa ca au cerut timp, toate cerealele, cariocile, un mesh de 20mx20m si un dulap pentru somn.

termin imediat marul si te pup. elu