Posts Tagged ‘ prieteni ’

implinirea neimplinita

ieri a fost o zi. acea zi care iti intareste sentimentul ca there will be a time cand ti se va intampla ceva memorabil. ieri a fost o zi care mie mi-a lasat un sentiment de implinire neimplinita. desi blogul pentru mine e o unealta pentru posterioritate si pentru mine personal – ca nu cumva sa uit astfel de momente (sau ca sa le localizez mai bine in timp si context), nu voi detalia de data asta „pe concret” discutia de ieri. not yet. cert e ca spre seara m-am intalnit la „un suc” (caci asa i-a ramas numele) cu niste oameni pe care ii cunosc mai mult sau mai putin, dar cu care am lucrat de un timp, am lucrat bine si ale caror pregatiri/intentii si capacitati sunt sigur ca sunt printre cele mai bune. unde mai pui ca vin din acea zona sociala care pe mine ma gadila cel mai mult.

acesti oameni mi-au facut o propunere mai mult decat onoranta. o propunere care ma obliga (nu fata de ei ci fata de oameni, asa, in general), care ma solicita si care ma responsabilizeaza nemaipomenit. o propunere care inseamna o functie (inalta) in stat. implinirea vine de aici. de la faptul ca din multi alti oameni pregatiti, toti s-au gandit si au decis sa ma propuna pe mine. ca poate nu ma asteptam ca in aceasta zona sa am prieteni, oameni extraordinari (si stiti ca io-s egoist la cuvinte mari) care sa ma sustina asa cum m-am simtit sustinut ieri. neimplinirea vine din faptul ca acesta functie presupune niste concesii, niste departari fata de altceva, ceva care mie imi place foarte mult, poate cel mai mult.

am un precedent legat de job-ul pe care l-am refuzat la Bruxelles. dar cum le-am promis, ma voi gandi apasat la decizia mea. multumesc!

Anunțuri

…si totusi exista!

am avut un weekend val-vartej, incheiat apoteotic in seara de luni cu frumosul 23 al frumoasei. duminica am avut zi de sunat prieteni si de stat la taclale si mi-a priit. fara vreo nevoie, fara sa stabilim intalniri, doar asa, un telefon lung, ca pe vremea cand vorbeam pe fix. apoi am fost chemat la o masa de peste in necunostinta de cauza si de comunitate. si m-am asezat timid intr-un colt si ca sa tin minte m-am si murdarit in cot. si n-au avut inghetata si m-am luptat cu o placinta de mere, timp in care inteleg ca am facut impresie viitorului. am intalnit oameni care din cauza prejudecatilor nu mai credeam ca exista. oameni directi, oameni pe care puteai sa-i apuci. nu nominalizez pentru ca m-am laudat degeaba ca ii tin minte pe nume pe toti. m-oi fi emotionat, ca n-am reusit. da, bloggeri. a fost o schimbare de perspectiva foarte benefica pentru mine, am iesit dintr-o cutie si am vazut lumea. sper ca o sa-i revad pentru ca stiu ca mai am de scris despre ei. apoi, la petrecerea rosie, am vazut ca atunci cand lumea e aproape se vorbeste adevarat. si ca se poate sa ramana numai ce e bun. prezenta prietenilor te ajuta sa filtrezi. si sa ramai activ la cap. deci, se poate!

the „Plugusorul” resolution

am venit.

urale.

de fapt, m-am dat jos din pat, oarecum panicat de rapiditatea zilelor care au trecut din anul asta si de iminenta zi de luni, in care bioritmul meu ii va lasa locul clientului la comanda organismului.

mi-am propus sa ma vad cu niste oameni. oameni care merita mai mult decat un extra 5 tigari + 2 harti de Delta Force la birou sau mai mult decat weekend zapping acasa. mi-am propus sa ma eliberez pe mine ca sa le fac loc unor oameni care inseamna mult si pe care nu i-am mai vazut de un timp. pe de alta parte, vreau sa stau mai mult cu mine si sa-mi fac niste pofte. unele reale.

acum ca a nins, sunt destul de trist in pantofi. si fumatul la etaj ma enerveaza. si-a venit popa in restaurant frate. cu Bob Oteaza (or smth:)). in restaurant! si urca el cantand pe scari (spre fumatori) si lumea se precipita si-si face cruci. si-ajunge si la mine si-mi pune ceva rece si umed pe frunte. si eu simt ca e momentul sa zic: „imi pare rau, nu sunt credincios” (si zambesc stanjenit). si-mi iau replica: „e, lasati, ca poate o sa deveniti in curand!”

ba p-a ma-tii!

azi: pasiunile

oamenii mai au pasiuni? sau ca sa zic altfel, pentru cei care inca nu s-au prins ca blazarea nu mai e trendy inca de la colectia toamna-iarna 2006, altceva ce mai faceti?

imi dau seama ca la treaba cu pasiunile e greu de raspuns. adica, da, ca in spotul pt Cosmote, exista emo si jockeys. oricare ar fi, toti sunt varza, toti sunt o turma iar cel mai cool si mai out-of-the-box lucru pe care posa-l faca e sa interactioneze unii cu ceilalti. nevoia de modele te modeleaza in asa hal incat ajungi sa fii futut in varii locsoare, tu jurand ca esti Maica Tereza. dar sa revenim. aceasta tura-vura prin vietile altora te indeparteaza atat de mult de tine incat te plictisesti de propria-ti personalitate. „imi place sa colectionez timbre”… „dar stai, ca nu mai colectioneaza nimeni timbre in ziua de azi. deci e boring sa colectionezi timbre. bun, am bifat-o si pe asta. da’ ia uite, astia se dau cu atv-urile noaptea! phii, ce pasiune misto mi-am gasit!”

pasiunile inseamna in primul rand sa te bucuri sa fii tu cu tine. sa ai spatiul tau pe care sa nu-ti placa sa ti-l invadeze nimeni, sa ai mici secrete si retete de succes pe care sa crezi ca le cunosti doar tu. pasiunile inseamna sa ai despre ce sa vorbesti cu entuziasm. remarcam pe mess cu prieteni buni ca „-ce mai faci? -eh, bine, pe la munca. tu? -da, si eu.”… asa, si? dup-aia? ce mai vorbim? nimeni nu mai insufla nimanui energie pozitiva, toti stem stresati, obositi si sictiriti. incepem sa ne uitam la aceleasi emisiuni sau sa citim aceleasi bloguri ca sa avevm subiecte comune de discutie. ALO, voi lucruri noi nu mai vreti sa aflati?

da, stiu, raspunsul e „ba da”. numa ca o sa incepeti azi, maine, dupa care o sa va plictisiti. n-o sa aveti timp. sau chef. dar ce bine ca lucrurile vor reveni la normal!

„dorinta de afirmare” – part I

(e cu ghilimele, nu ca ar fi intre ghilimele ci ca e citat.)
* si e „part I” ca imi dau seama ca de somn, n-o sa ma fac bine inteles. revin cu iecsplicatii.

– ba, cand ne vedem si noi?
– da ma, tre sa ne vedem. hai saptamana asta…
– da ba. hai maine pe seara.
– da, misto. iti dau io un semn maine pe la pranz sa-ti zic sigur, ok?
……
(a doua zi, la pranz)
– „ma, a intervenit ceva, nu mai am cum sa vin, ne vedem cu prima ocazie”…

dialog intre prieteni. calcul simplu. ar trebui sa ma vad cu icsulescu. m-am mai vazut luna asta de 2 ori. suntem daca nu best friends, oricum, foarte ok. adica, il sun daca am nevoie de bani.
da’ oricum nu-l prea fute grija de cu cine m-am intalnit io aseara la cocktail sau cu cine-am mai semnat contract. si io altceva nu fac. deci ce sa-i zic? plus ca el o sa-nceapa sa-mi povesteasca cum a fost cu cortu’ pe munte si na, cat sa mai stau cu zambetul ala fals pe fata si sa-i zic „marfa, foarte tare. si v-ati distrat, nu??”
da’ bine, ca nici n-am cu cine altcineva sa ma vad… sa dorm, ca sunt obosit. adica na, n-am facut nimic dar s-a strans atata oboseala ca sunt daramat. si m-a durut si capul toata ziua.

______________
bun, asta a fost aperitivul. incep sa cred ca lumea noua pe care o cunosti, o cunosti ca sa mai ai in fata cui sa incerci sa te afirmi. asta, firesc, daca vrei sa te afirmi. io despre cei care vor sa se afirme vorbesc aci.
pana acum, nu credeam ca ar fi ceva rau in dorinta de afirmare. dar incep sa observ, cum unii din mediul meu inconjurator, nu numai ca o fac cu disperare ci, si-au creat chiar o lume complet falsa, in care doar ei se mai inteleg/regasesc probabil si in care doar ei isi mai dau dreptate.
de la „aspirantii” scolilor de publicitate pana la (culmea) cei care prin multa munca si/sau geniu si-au creat/solidificat un statut, toata lumea (generalizez, ovcors) da cu disperare din maini in cautarea unei ramurele, a unei radacini in care sa se sprijine si cu care sa-si faca vant mai departe.

ce e nasol la treaba asta e ca ne uitam apropiatii ca sa discutam pe cine-stie-ce platforme sociale cu cine-stie-ce fricshi despre ultimul roman al unui japonez no-name (care ar putea fi misto doar daca ar fi rus cu pseudonim, da’ acum avem internet si te gasesc repede astia).

mi-e somn, asa ca o scurtez. e multa, e foarte multa ipocrizie. asa simt io. si mai simt asa o „smecherie” sau „smechereala” foarte nelalocul ei, in special fata de oameni care nu ti-au gresit cu nimic.

apropos de titlu, e dorinta sau e nevoie?

my kind of Romania

am ajuns. relaxat ca nu s-a prabusit low-costul cu mine, mi-aprind tigara si ma bucur ca de fiecare data cand ajung pentru prima data intr-un loc nou. apoi un domn tare de treaba imi ia bagajul, ma pofteste in masina, asigurandu-ma ca practica un tarif oficial si directia – viitoarea mea camera pentru weekend. ma intampina o domnisoara care se scuza ca singurele camere din care nu trebuie sa iesi la fumat sunt la etaj, dar pentru ca eu am la parter, pot sa folosesc terasa. unde mai pui ca primesc toate cafelele din lume „din partea casei”. mai tarziu, in centru, pe o straduta pe care cladirile, terasele si vanzoleala imi aduc aminte de Praga sau centrul vechi al Parisului, vad un grup de turisti insotiti de un ghid. tentat sa ma alatur aud ca se explica in germana si decid sa-mi continuu cafeaua si sa ascult engleza britanica din stanga si maghiara din dreapta. trece ziua si ma gasesc intr-un bar, la o masa ca 10 persoane pe care nu le cunosc. acum le cunosc. am nr. de telefoane, id-uri de messenger si invitatie la o zi de nastere. la pian canta un francez, in spatele meu un chinez vorbeste perfect in romaneste (si aflu ca mai stie vreo 6 alte limbi la fel de imposibile). la un moment dat, o domnisoara incearca sa se strecoare pe langa mine ca sa ajunga la masa. ma atinge, se scuza, ne angajam in discutie si in 5 minute imi ofera berea ei pt ca eu asteptam dupa barman. afara spre casa ma salut pe strada cu cei pe care mai devreme nu-i cunosteam. sunt invitat sa mai bem ceva dar refuz de oboseala insa bucurat de gest. intr-o alta zi, a fost soare. atat de soare incat terasele erau pline de oameni imbracati in culori de primavara. oameni care se salutau in toate limbile si care se opreau la masa ta sa te intrebe ce ai mai facut in ultimul timp si daca li te alaturi pe seara la o bere. dupa cum vezi, nu dau nume. dar le multumesc celor care au fost langa mine in weekendul asta. a fost minunat, a fost o gura de oxigen. si inca una din care cred ca o sa traiesc sanatos inca mult timp. va invidiez ca sunteti acolo, ma gandesc cu drag la voi si la momentele atat de frumoase pe care le-am petrecut impreuna. „na, servus”!

curiozitaciune

tare as vrea sa stiu care-mi sunt barfele.