Posts Tagged ‘ oameni ’

departures

muaaaamaa, ce-mi mai plac aeroporturile! si nu oricare, alea mari, de tranzit. mi-am adus aminte. am vazut aseara Terminal si it striked me ca de fiesce data cand calc intr-unul (aeroport, nu cacat), ma cuprinde asaaa, o senzatie de bine.

da frate, acolo in sfarsit vezi oameni activi, oameni cu o tinta, oameni care numai pentru faptul caca-latoresc sunt mai buni si mai frumosi. oameni care isi cumpara pe fuga o cravata, se barbieresc in timpul escalei in baie, mananca un croissant si beau un mocaccino in timp ce isi citesc repede mailul. plus ca sunt oamenii care iti zambesc. nu stiu de ce o fac dar o fac. e clar ca sansele sunt mici sa il/o tii minte sau sa il/o reintalnesti. poate taman d-aia iti arunca un zambet peste umar sau iti fac cu ochiul intr-un magazin. un hit&run asa. intr-un aeroport colcaie povesti asa, ar trebui sa fie aeroporturi cu oameni cu bule d-alea deasupra capului ca-n reclama la Vodafon. „hi, i’m from Denmark, wanna chat for 10 minutes till i’ll have to check-in for Frankfurt?”

my kind of Romania

am ajuns. relaxat ca nu s-a prabusit low-costul cu mine, mi-aprind tigara si ma bucur ca de fiecare data cand ajung pentru prima data intr-un loc nou. apoi un domn tare de treaba imi ia bagajul, ma pofteste in masina, asigurandu-ma ca practica un tarif oficial si directia – viitoarea mea camera pentru weekend. ma intampina o domnisoara care se scuza ca singurele camere din care nu trebuie sa iesi la fumat sunt la etaj, dar pentru ca eu am la parter, pot sa folosesc terasa. unde mai pui ca primesc toate cafelele din lume „din partea casei”. mai tarziu, in centru, pe o straduta pe care cladirile, terasele si vanzoleala imi aduc aminte de Praga sau centrul vechi al Parisului, vad un grup de turisti insotiti de un ghid. tentat sa ma alatur aud ca se explica in germana si decid sa-mi continuu cafeaua si sa ascult engleza britanica din stanga si maghiara din dreapta. trece ziua si ma gasesc intr-un bar, la o masa ca 10 persoane pe care nu le cunosc. acum le cunosc. am nr. de telefoane, id-uri de messenger si invitatie la o zi de nastere. la pian canta un francez, in spatele meu un chinez vorbeste perfect in romaneste (si aflu ca mai stie vreo 6 alte limbi la fel de imposibile). la un moment dat, o domnisoara incearca sa se strecoare pe langa mine ca sa ajunga la masa. ma atinge, se scuza, ne angajam in discutie si in 5 minute imi ofera berea ei pt ca eu asteptam dupa barman. afara spre casa ma salut pe strada cu cei pe care mai devreme nu-i cunosteam. sunt invitat sa mai bem ceva dar refuz de oboseala insa bucurat de gest. intr-o alta zi, a fost soare. atat de soare incat terasele erau pline de oameni imbracati in culori de primavara. oameni care se salutau in toate limbile si care se opreau la masa ta sa te intrebe ce ai mai facut in ultimul timp si daca li te alaturi pe seara la o bere. dupa cum vezi, nu dau nume. dar le multumesc celor care au fost langa mine in weekendul asta. a fost minunat, a fost o gura de oxigen. si inca una din care cred ca o sa traiesc sanatos inca mult timp. va invidiez ca sunteti acolo, ma gandesc cu drag la voi si la momentele atat de frumoase pe care le-am petrecut impreuna. „na, servus”!

lumea fara oameni

recunosc, nu m-am gandit pana azi. dar azi, in taxi (locul deselor mele revelatii) it hit me! cum ar arata lumea fara oameni?

te-ai gandit vreodata ca rosiile ar putea sa creasca asa, ca idioatele, sa se scofalceasca, sa se usuce si semintele lor sa faca alte rosii anul urmator? e o imagine. intrebarea e: la ce bun? de fapt, gandul mi-a venit cand a zis taximetristu’ ca nush ce ardei iute a mancat el. imediat am facut legatura cu elu care mananca pielite de mar fara mar si ardei iute. si urmatorul pas a fost sa ma intreb la ce ar fi buni ardeii iuti daca n-ar exista oamenii? ar creste ca dobitocii. doar n-o sa ne imaginam ca… vulpile de exemplu ar gasi mai interesant sa manance castori (sau ce mananca ele, gaini, na) cu niste ardei iute presarat? concluzia nu poate sa fie decat ca omul da rost. altfel natura ar fi un paradox. am i right?

astept scenarii despre dezvoltarea speciilor pe adresa redactiei.

setting my mood

da. acum in taxi venind acasa mi-am dat seama ca experientele pe care le dobandesc sunt influentate in primul rand de starea care le precede. e clar ca daca-mi dau cu usa de la lift peste deshte intr-o zi cand sunt plin de voie buna, posa fac misto si sa scriu pe blog cat de fun a fost. in schimb, daca va fi cireasa de pe tortul aniversar al unei zile complet proaste, nu o sa-mi pot scoate din minte mult timp gandul ca „de ce mi se intampla toate astea numa’ mie”. chiar la un nivel mai de suprafata, pot spune ca fara sa ai un mood anume dar ca o joaca de-a cercetarea, incearca sa-ti propui intr-o zi sa vezi daca oamenii de pe strada sunt tristi si in alta zi, sa vezi daca sunt veseli. mie mi-a iesit o chestie misto din experimentul asta.

in alta ordine de idei, o alta revelatie pe care am avut-o de data asta cand bagam cheia in usa, a fost ca eu sunt un om care judeca faptele si nu omul. dada, stiu, si tu. ok, poate si tu dar nu toata lumea. clar nu. si chiar si dintre cei care zic „si eu”, la unii voi avea dubii:) buuun. drept pt care, imi dau seama ca: nu pot fi un bun patriot, prieten, iubit, tata, coleg, cunostinta, duh sfant. nu va conta ca-mi esti best friend ever daca taman mi-ai comis-o. nu o sa tin niciodata cu nevasta daca soacra are dreptate. e clar? ok.

de ceva timp imi tot setez dispozitia. eu reusesc sa-mi mentin setarea pana la primul contact (fizic sau mediat) cu un om. voi?