Posts Tagged ‘ ipocrizie ’

„dorinta de afirmare” – part I

(e cu ghilimele, nu ca ar fi intre ghilimele ci ca e citat.)
* si e „part I” ca imi dau seama ca de somn, n-o sa ma fac bine inteles. revin cu iecsplicatii.

– ba, cand ne vedem si noi?
– da ma, tre sa ne vedem. hai saptamana asta…
– da ba. hai maine pe seara.
– da, misto. iti dau io un semn maine pe la pranz sa-ti zic sigur, ok?
……
(a doua zi, la pranz)
– „ma, a intervenit ceva, nu mai am cum sa vin, ne vedem cu prima ocazie”…

dialog intre prieteni. calcul simplu. ar trebui sa ma vad cu icsulescu. m-am mai vazut luna asta de 2 ori. suntem daca nu best friends, oricum, foarte ok. adica, il sun daca am nevoie de bani.
da’ oricum nu-l prea fute grija de cu cine m-am intalnit io aseara la cocktail sau cu cine-am mai semnat contract. si io altceva nu fac. deci ce sa-i zic? plus ca el o sa-nceapa sa-mi povesteasca cum a fost cu cortu’ pe munte si na, cat sa mai stau cu zambetul ala fals pe fata si sa-i zic „marfa, foarte tare. si v-ati distrat, nu??”
da’ bine, ca nici n-am cu cine altcineva sa ma vad… sa dorm, ca sunt obosit. adica na, n-am facut nimic dar s-a strans atata oboseala ca sunt daramat. si m-a durut si capul toata ziua.

______________
bun, asta a fost aperitivul. incep sa cred ca lumea noua pe care o cunosti, o cunosti ca sa mai ai in fata cui sa incerci sa te afirmi. asta, firesc, daca vrei sa te afirmi. io despre cei care vor sa se afirme vorbesc aci.
pana acum, nu credeam ca ar fi ceva rau in dorinta de afirmare. dar incep sa observ, cum unii din mediul meu inconjurator, nu numai ca o fac cu disperare ci, si-au creat chiar o lume complet falsa, in care doar ei se mai inteleg/regasesc probabil si in care doar ei isi mai dau dreptate.
de la „aspirantii” scolilor de publicitate pana la (culmea) cei care prin multa munca si/sau geniu si-au creat/solidificat un statut, toata lumea (generalizez, ovcors) da cu disperare din maini in cautarea unei ramurele, a unei radacini in care sa se sprijine si cu care sa-si faca vant mai departe.

ce e nasol la treaba asta e ca ne uitam apropiatii ca sa discutam pe cine-stie-ce platforme sociale cu cine-stie-ce fricshi despre ultimul roman al unui japonez no-name (care ar putea fi misto doar daca ar fi rus cu pseudonim, da’ acum avem internet si te gasesc repede astia).

mi-e somn, asa ca o scurtez. e multa, e foarte multa ipocrizie. asa simt io. si mai simt asa o „smecherie” sau „smechereala” foarte nelalocul ei, in special fata de oameni care nu ti-au gresit cu nimic.

apropos de titlu, e dorinta sau e nevoie?

Reclame
Reclame