Archive for the ‘ rimembar the 90’s ’ Category

pistoale si trandafiri. outro.

flashback. inchid ochii. ascult November Rain. unde sunt? a, da. am 16 ani. sunt in clasa. mandru ca mi-am luat din Romana o bluza cu Guns N’ Roses. ma asez in banca si inchid ochii. ma gandesc cum ar fi sa-i vad live, intr-un concert cum e ala de la Tokyo pe care il am pe caseta video. imi pun in cap ca daca se va intampla,  sa-mi aduc aminte de acest gand.

deschid ochii. sunt la Romexpo. am 30 de ani. ascult November Rain. live. mi-aduc aminte de gandul pe care l-am avut la 16 ani.

___

am asistat aseara la implinirea unui vis. am plecat la concert cu o singur asteptare: sa nu mor pe drum, pt ca imi promisesem copchil fiind, ca daca o sa am sansa sa-i vad, sa n-o ratez.

am asistat aseara la un tribut GNR. erau acolo pe scena niste baieti, foarte buni in felul lor, care cantau melodiile lui GNR. l-am mai recunoscut pe Axl si pe Dizzy fuckin’ Reed. in rest, o alta trupa. o trupa care a respectat traditiile Guns: miscarile unduitoare, alergarile dintr-un capat in celalalt al scenei, cover-solo-urile de chitara (aseara am auzit James Bond theme, the Wall si Pink Panther theme), a lot of the F word si intarzierile. apropos de intarziere, inteleg ca sunt doua pareri, la fel de „oficiale”: ca la ora inceperii concertului, GNR abia decolau de la Viena si ca trupa era inca de luni in Bucuresti. poate stiti voi mai bine si ma lamuriti.

___

am asistat aseara la o coagulare a brandului romanesc. desi am fost inundat de rules & dont’s in privinta accesului la concert, un BGS m-a vazut facand balet pe la coada si m-a escortat inauntru, fara bodycheck, fara sa ma-ntrebe de bilet. odata inauntru… am vazut ce departe suntem de scena. scena care a fost ori prea mica, ori prea joasa, ori prea ingusta, si care a avut niste ecrane ori prea mici… apoi i-am vazut pe vip-istii de la tribune care erau de toate cele 3 milioane orientati cu fata la corturile cu bauturi si nu la scena. si intr-un final, am vazut toaletele la care mi-am propus sa nu am nevoie sa ajung decat daca e o statie de tramvai in dreptul lor. a urmat o intarziere de o ora jumatate pt Danko Jones si deci de 1.45h pt GNR, timp in care organizatorii nu au existat deci nu ne-au spus de ce s-a intamplat asta. motiv pt care poporul s-a simtit indreptatit sa huiduie, sa fluiere dar, bineinteles, la primul „hello Romania” sa zbiere de bucurie. apoi, spre jumatatea concertului am avut deosebita placere sa am in fata 6 tineri frumosi, cu perciuni-cui, pantofi de lac si fetele cu cercei prin care niste catelusi mici ar fi putut sa sara la circ. ei s-au preocupat cu facutul de poze unii-altora deci cred ca sunt cei pe care obisnuiesc sa-i am in spate la film la mol, deci ei ma urmaresc pe mine. apoi la plecare, Bludy a vrut sa-si schime plasticele rozalii pe care a dat 5lei/buc inapoi in bani, dar cei de la BRD au preferat geam inchis (pana l-a spart un roacăr si el nemultumit), silentio stampa, cordon de BGSei si nereturnarea banilor. asa ca am iesit, am facut comenzi la taxi, caci cei care stateau (as zice „la japca” dar eu nu vorbesc urat) in fata, in taxiurile lor de firma cu 1.39 ron/km nu te duceau nicaieri pt mai putin de 50 ron/cursa (in cazul in care cursa nu depasea 20 ron). asa ca l-am ochit pe 558 de la Cobalcescu, am sunat la dispecerat care mi-a zis ca nu are masina, io am zis ca e una libera in fata mea dar refuza sa ia clienti pe aparat, si-am preferat sa ma pun in fata lui, sa-l tin de vorba si sa mai caut taxiuri inca o ora la telefon. timp in care 558 ar fi facut vreo 4 curse daca ar fi fost destept, dar pt ca a fost prost, dupa o ora a decuplat caseta si-a plecat acasa. si, intr-un final in taxi, la stop, in paralel cu noi se opreste un Logan azuriu si preparat iar din spate, fata cu cerceii cat inelul de la proba olimpica imi face semne disperate sa deschid geamul:

– auzi, ce-a fost aici?

– concert (zic eu, nu prea convins…)

– a, ca am vazut lume multa… cine a cantat?

– Guns N’ Roses.

– aaaa…!!!@$%??

– De ce, n-ati reusit sa ajungeti?

– a, nu, eraaaam curiosi, noi suntem cu Salam, cu astia. merci, haipa!

Reclame

remember youth!

mhuh-huh huh.

adunatura de-un deceniu

pun postul asta la „rimembar the 90’s” ca exact asta a fost.

s-a intamplat duminica trecuta, pe 31 ale lui mai. desi incercarea organizarii e bine ascunsa in trecuturi, am pus totul la cale intr-o saptamana (asta asa, pentru doritori, sa stie cum sa-si faca timeline). am gasit o surprinzator de mare parte din colegi, si mai surprinzator a fost ca au venit. am rezervat un restaurant, am luat flori, vin (promotia ’99 – hihi, ma si gandeam ca pentru multi ala a fost un an prost), sampanii si piscoturi si gata protocolul.

cu doua zile inainte ma uitam pe poza de la sfarsit si ma gandeam ce uratei eram:) daca so ’90s nu insemnau nimic cand eram in ei, acum mi-am dat seama de ce le zice asa. cu diriga m-am intalnit chiar in fata liceului, venea pe acelasi drum ca atunci cand ma feream de ea cu fumatul, doar ca acum ea era dupa 3 ani de pensie si eu dupa 13 de fumat. ba chiar ne-a zis ca o incearca mici emotii sa puna mana pe un catalog dupa 3 ani. am intrat in curte si apoi am urcat pe scarile din cladirea veche fara mari emotii dar cu sentimentul turistului care viziteaza un muzeu, cu camera in mana si cu puternica impresie ca a mai fost pe-acolo la un moment dat. a, e vorba de liceul Spiru Haret. apoi, ca niste micute ovine, ne-am luat locurile in banca exact acolo unde stateam acum 10 ani. cu exceptia bancilor si a unei icoane care atarna deasupra usii de la clasa, nu se schimbase nimic. m-am uitat sa vad daca mai sunt trecuti anii de domnie ai lui Vlad Tepes pe mansonul de la calorifer (o metoda unica de copiat!) dar nu mai erau. probabil il vopsisera intre timp.

ne-am strans in vreo ora, timp in care diriga s-a tot uitat pe poze de la nuntile fetelor iar noi am mai dat ture prin curte sa fumam „la liber”. colegii nu mi s-au parut schimbati cu exceptia unor verighete si a unor burtici in care fetite sau baietei asteptau cuminti sa faca liceul peste 14 ani. am avut intr-un final 5 profesori care au venit, ne-au strigat la catalog si s-au interesat de viata noastra. a, pe diriga am rugat-o cu totii sa isi bage rama de la ochelari intre dinti in timp ce rasfoieste catalogul; un tic pe care l-am tot pomenit in anii aia si la care s-a conformat razand. 

la mine a fost cam asa:

– Stanciu Traian… Traieniiicaaa, ce faci tu?

la sfarsit ne-am ras cu totii de notele si absentele din dreptul fiecaruia din catalog. apoi am fost apoi sa chefuim dar am fost cuminti, prea cuminti, ca si cum era un lucru obisnuit, o masa pe care o luam regulat impreuna intr-un interval de timp foarte scurt. am facut poze si ne-am promis reciproc ca o sa ne vedem mai des. da, la genul asta de evenimente, asa se face.

am ramas cu o impresie placuta fiind unul dintre cei care au ajutat la organizare; pentru ca a fost un eveniment care trebuia facut. am ramas cu o impresie neclara cum ca pe unii dintre colegii mei (foarte putini ce-i drept) nu i-am cunoscut mai deloc si nici n-o sa ajung sa-i cunosc. si mi-am dat seama ca, in mare, „gastile” (in sensul bun al cuvantului) raman gasti si dupa 10 ani. a noastra a fost aia care a inchis restaurantul.

facem pipi sau cunostinta?

asta nu e din the 90’s dar merita ca remember.

deci eram in cazino. eu, multimiliardarul, jucand la ruleta salariul vreunui strainez de la „granzii” capitalei. si cum emotia urmatorului numar era mare, proportional si pipi. imi rup de la inima (stiind ca daca nu m-as fi dus as fi castigat fix potul cel mare) si ma indrept spre a fi parte din colectivul gentlemen. acolo, pe motiv de viteza, intru in incaperea cu toaleta, acel loc in care nu faci la perete si ma si-anume pornesc spre eliberare uitand sa inchid usa dar tragand sfios cu ochiul peste umar. pai si vad un baiet asa de vreo 23-24 de ani care se uita si venea insistent spre mine, parand sa doreasca sa-mi zica ceva. eu raman intr-o stare de „intre” si ma uit mai clar, tot peste umar, la el.

– te stiu! ai fost la emisiunea aia… pe TVR2… cu tinerii… (ajunge in usa cabinei)

– (eu deja putin frustrat si ramas cu pantalonii in vine) … mda (si incerc sa dau de inteles ca sunt acolo cu un scop)

– extraordinar! mama dar ce ma bucur sa te cunosc! (si pana sa mai apuc sa fac ceva, ma ia de umar, imi ia mana libera si mi-o strange intr-un salut barbatesc). ma uitam in fiecare zi…

– (eu deja fara sa gasesc vreo solutie, raspund politicos) multumesc…

– (exuberant) sa te pup!

si acum imaginati-va: doi barbati, intre 1 si 2am, intr-o toaleta, unul cu pantalonii in vine – cu o mana tine de ei, cu cealalta se tine de mana cu celalalt barbat si cei doi se pupa.

– (tot el) pe mine ma cheama @#$%, daca mai stai p-aci, ne mai vedem, ok? ai fost super-tare, frate, mi-ai placut! (si pleaca).

am fugit de-acasa

… nu dupa ce am lasat un bilet, in care sa-mi exprim parerile de rau fata de surpriza pe care o vor avea ai mei dimineata cand imi vor constata lipsa.

dar cum a decurs…

nu stiu motivul, cert e ca l-am sunat pe Gulie intr-o seara si i-am propus sa mergem la Costin acasa, sa ne destrabalam la discoteca. o singura problema. Costin statea in Otopeni iar ceasul sa fi fost vreo 11 seara. buun, zis si facut. am intrat tiptil in casa ca sa-mi fur din economiile pe care mi le tineam intr-o cutie de lemn, alaturi de singura scrisorica de amor de la o gagica miloasa, am scris biletul si ne-am oprit pe gard in fata blocului sa facem plan.

am reusit noi sa oprim un autobuz care batea in retragere si care pentru parca 5mii de lei, ne-a transportat pana la Academia de Politie. iar de acolo, inarmati cu tigari, pornim pe sosea spre Otopeni, in delirul soferilor care treceau pe langa noi. si, in murmurul mai de dulce, mai de familie a lu’ Gulie, am batut cale de cati kilometri or fi pana la discoteca Acapulco* (oare?) din Otopeni. nu ne-am mai dus noi la Costin din frica de ulita cu caini si mama inarmata cu matura. deci, direct la gagicareala si Coco Jambo. mi-aduc aminte ca am inceput cumintei cu Coca Cola si, mai spre dimineata, am facut gestul suprem de rebeliune si am baut o bere.

5 dimineata, se inchide discoteca, pleaca interlopii si, odata cu ei, cei 2 copii minune ai Bucurestiului. ne oprim la 5jumate fix in poarta la Costin. care, normal, face ochii mari cand ne vede noua ochii mici si ne invita prietenos sa ne culcam in camera cu soba.

 LE: mi-am adus aminte: Casablanca!

gra.tare

de obicei, chefurile (creca incepusem sa le zicem „bairame”) se tineau la Mitza, fiind cel cu cei mai activi parinti in delegatii. bairamele erau de fapt un fel de gay-gangbangs, arareori vazand si noi picior de fata si umar gol si asta numai pt ca Mitza are o sora careia deseori i se facea mila de noi si-si mai chema fro prietena prin vizita.

adunarile insemnau cam asa: bautura si mancare (gratar pe balcon), tigari si muzica. se terminau cu filme porno sau Quake in retea. parcursul era cam asa: se dadea adunarea, se imparteau taskurile (care ce si de unde cumpara, cine ce aduce – io eram cu calculatoru’ si muzica), strangeam toate bogatiile in sufragerie si apoi urma un pas foarte important: fiecare lua cate 5 tigari si le ascundea undeva prin casa. smart, right? pt ca noi ca niste copii scapati d-acasa ce eram, fumam pe capete si ne trezeam pe la 4am ca nu mai avem provizii. si atunci, evrica!

bun. gratarul de care ma leg acum a fost unul special. anume ca dupe ca am luat tot (asa credeam) ce avem nevoie, ne apucam sa bem berica si sa rulam micii. scoatem gratarul pe balcon si intr-un moment de iluminare realizam ca nu avem cu ce sa-l facem. solutia: Alex care statea un etaj mai jos se duce sa imprumute niste benzina din rezervorul lu’ nea Mircea (tac-su, amploaiat la fabrica de avion). revine repejor cu o sticla de juma si zice: „ba, mi-a dat tata ceva…” ne-apucam noi osteneste de treaba, ingrijorati umpic de inceputul de fum negru care iesea din gratar. punem micii, fumul negru se inteteste, usor-usor devine o pacla neagra iar micii erau salvati cu prosoape ude aplicate pe fata. in continuare intrebandu-ne ce am gresit, mancam bine, bem ceva, scobim adanc funingine in nas si ne apucam sa stergem geamurile de la balcon, dandu-ne seama ca ori a venit noaptea prea devreme, ori chestia aia s-a depus. si cum stateam noi linistiti la tigara de dupa, bate nea Mircea la usa si ne deschide ochii: „a fost bun de ceva ma baieti cherosenul ala?”

debutul meu pe micul ecran

da, am trecut si prin aceasta gaura neagra a existentei mele. pe scurt, Octav se duce la o emisiune „de tineret”, participa, il dau afara si ma propune inlocuitor. ma duc, particip, ma dau afara. cul. doar ca la vreo 2 saptamani dupa, ma suna Florin (producatorul) care-mi zice: „auzi, nu vrei sa vii sa prezinti emisiunea?”

si cum ocaziile nu trebuie ratate, zic un „da” deloc convins si ma duc la poarta Pangratti, urc la doishpe, scurta discutie in „redactie”, trec pe la pudrat (alta experienta naspa), ma duc in „1” (care aflu ca e studioul 1 in care se „trage” minunata emisiune a Surprizelor), primesc nelipsita lavaliera si-o casca-n ureche si ultimele indicatii: „vezi cand iti vorbesc in casca sa dai usor din cap ca sa stiu ca ma auzi”.

si-ncepe emisiunea si uite ce stau io de papagal printre cei 5 pentru natiune si vorbesc cu ei de zor dar cu un mare stres ca nu fac bine ce fac pentru ca in casca nu auzeam nimic. si trec 5, 10 minute… ba creca spre un sfert de ora si deja obisnuit ca nu-mi merge casca, brusc aud:

„mooooor… mooooor…. aici ursul. ce, te-ai speriat? haha, ti-ai luat botezul!”

mdaa. si asa am inceput eu sa fac pe vedeta. din ciclul de patanii, am mers la toaleta fara sa inchid lavalieraaa, am luat recul de la sacul de box din studio si am intrat in emisiune intins pe spate prin platou, de revelion il prindeam pe Dan Negru in casca si cum isi baga el toate cele ca nu-i venise nush ce invitat, am zis „Raluca care…”, a vrut Calin (celalalt producator) sa vada cat posa stau serios in direct in timp ce el imi spunea bancuri pe ardeleneste in casca si sa nu uit, tot de revelion, dupa aproape 7 ore de direct m-a asteptat toata echipa cu uischii si dupa prima gura m-am trezit la mine in pat pe 2 ianuarie fara sa-mi aduc aminte ce si cum.

Reclame