pun postul asta la “rimembar the 90’s” ca exact asta a fost.
s-a intamplat duminica trecuta, pe 31 ale lui mai. desi incercarea organizarii e bine ascunsa in trecuturi, am pus totul la cale intr-o saptamana (asta asa, pentru doritori, sa stie cum sa-si faca timeline). am gasit o surprinzator de mare parte din colegi, si mai surprinzator a fost ca au venit. am rezervat un restaurant, am luat flori, vin (promotia ‘99 – hihi, ma si gandeam ca pentru multi ala a fost un an prost), sampanii si piscoturi si gata protocolul.
cu doua zile inainte ma uitam pe poza de la sfarsit si ma gandeam ce uratei eram:) daca so ’90s nu insemnau nimic cand eram in ei, acum mi-am dat seama de ce le zice asa. cu diriga m-am intalnit chiar in fata liceului, venea pe acelasi drum ca atunci cand ma feream de ea cu fumatul, doar ca acum ea era dupa 3 ani de pensie si eu dupa 13 de fumat. ba chiar ne-a zis ca o incearca mici emotii sa puna mana pe un catalog dupa 3 ani. am intrat in curte si apoi am urcat pe scarile din cladirea veche fara mari emotii dar cu sentimentul turistului care viziteaza un muzeu, cu camera in mana si cu puternica impresie ca a mai fost pe-acolo la un moment dat. a, e vorba de liceul Spiru Haret. apoi, ca niste micute ovine, ne-am luat locurile in banca exact acolo unde stateam acum 10 ani. cu exceptia bancilor si a unei icoane care atarna deasupra usii de la clasa, nu se schimbase nimic. m-am uitat sa vad daca mai sunt trecuti anii de domnie ai lui Vlad Tepes pe mansonul de la calorifer (o metoda unica de copiat!) dar nu mai erau. probabil il vopsisera intre timp.
ne-am strans in vreo ora, timp in care diriga s-a tot uitat pe poze de la nuntile fetelor iar noi am mai dat ture prin curte sa fumam “la liber”. colegii nu mi s-au parut schimbati cu exceptia unor verighete si a unor burtici in care fetite sau baietei asteptau cuminti sa faca liceul peste 14 ani. am avut intr-un final 5 profesori care au venit, ne-au strigat la catalog si s-au interesat de viata noastra. a, pe diriga am rugat-o cu totii sa isi bage rama de la ochelari intre dinti in timp ce rasfoieste catalogul; un tic pe care l-am tot pomenit in anii aia si la care s-a conformat razand.
la mine a fost cam asa:
- Stanciu Traian… Traieniiicaaa, ce faci tu?
la sfarsit ne-am ras cu totii de notele si absentele din dreptul fiecaruia din catalog. apoi am fost apoi sa chefuim dar am fost cuminti, prea cuminti, ca si cum era un lucru obisnuit, o masa pe care o luam regulat impreuna intr-un interval de timp foarte scurt. am facut poze si ne-am promis reciproc ca o sa ne vedem mai des. da, la genul asta de evenimente, asa se face.
am ramas cu o impresie placuta fiind unul dintre cei care au ajutat la organizare; pentru ca a fost un eveniment care trebuia facut. am ramas cu o impresie neclara cum ca pe unii dintre colegii mei (foarte putini ce-i drept) nu i-am cunoscut mai deloc si nici n-o sa ajung sa-i cunosc. si mi-am dat seama ca, in mare, “gastile” (in sensul bun al cuvantului) raman gasti si dupa 10 ani. a noastra a fost aia care a inchis restaurantul.
Este foarte bine ca te-ai intalnit cu colegii de liceu!
Si felicitari pentru organizarea evenimentului.
Este foarte grav ce se intampla acum in licee.
Elevii nu respecta profesorii si nu invata, mafia meditatiilor si a cadourilor este prezenta.
Este bine atunci cand ai amintiri frumoase din liceu.
Nu trebuie sa te superi daca nu iti cunosti unii dintre colegi.
Unii oameni sunt mai interiorizati si nu vor sa se stie nimic despre ei. Trebuiesc acceptati asa cum sunt.
E ok daca s-a ras la citirea notelor si a absentelor.
Ai avut numai note de 9 si 10 si ai chiulit rar, sau mai aveai si note de 2 si ai chiulit mai des?
Fumai mult in liceu?
eu pe unii dintre colegii mei i-am cunoscut prea mult, incat mi-as fi dorit sa nu-i fi cunoscut deloc. dupa care cand i-am reintalnit erau de nerecunoscut. si-mi doream sa-i fi cunoscut.
de fapt sa recunoastem, nu ne cunoastem nici pe noi insene.
imposibilitatea comunicarii este boala psiho-sociala a inceputului de mileniu. gasesc ca este simptomatic pentru omul modern. desi ea a fost anticipata cu mult inainte de mari scriitori existentialisti cum ar fi albert camus care cand il impusca pe arabu-n cap ca lucea soarele s-asa. you know?
Ce tare! Mi-am adus aminte de viata din Spiru citind postul tau, asa ca m-ai convins sa-l vizitez :) Bismark… aaah, Missbach… mai e pe acolo?
@gabriela: am chiulit mult, mai ales iarna, pe frig cand trebuia sa astept 5-ul in statie la 7 far’un sfert. iar notele au fost dezastruoase. facultatea era in viziunea mea “acel loc in care chiar inveti ceea ce vrei”.
@2litri: haaahaa, mda, gasesc substratul. exista motive si motive. cea cu “nu i-am cunoscut” era la cald. acum e ok. ma bucur si eu de bifarea evenimentului.
@lele. da, e. a si venit. si a zis ca stie sa foloseasca emailul!
oau, fostul meu liceu :) eu am terminat in 98 :)