cred totusi ca nu sunt in plin proces de plafonare.
dar.
simt ca trebuie sa ma obisnuiesc cu niste lucruri ca sa pot sa reincep sa le analizez obiectiv. bariera cea mai mare in demersul meu e frica de a nu le lua ca atare. mi se pare acum tot mai mult ca oamenii renunta tot mai usor la o jucarie. dar poate ca si asta e o realitate cu care trebuie sa ma obisnuiesc. frica cu care tratam eventualitatea implicarii timpului sau a emotiei intr-un proces compromite din start potentialele beneficii ale rezultatului procesului. am impresia ca abia acum ne dau si noua dintii de lapte ai societatii de consum.
deci. trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca Bucurestiul nu e un oras turistic. ca pentru asta nu am de ce sa-i cer curatenie, terase boeme, asfalt decent cu acces pt handicapati, sa nu mai existe betoniere pe sosea si copii goi care imping roabe si colecteaza fier vechi, caini vagabonzi si autobuze irespirabile.
trebuie sa ma obisnuiesc ca e de preferat sa nu stim decat sa stim, desi declarativ e invers. ca nu ne intereseaza dar cand aflam ne tulbura, ne revolta. ca “parca era mai bine inainte”, cand macar dracu’ nu stiam ca se leaga copiii cu lanturile de pat si ca mai toti securistii au o vila la munte si una la mare.
trebuie sa ma obisnuiesc ca suntem invatati nu ca ne educam. ca la noi bunul exemplu nu e urmat, noi reactionam doar la trasul de maneca si la urlatul in gura mare. si pentru ca limita e atat de puternica, reactionam cu amenintari sau direct cu pumn. in masa, in piept, in gura.
sa ma obisnuiesc ca nu e “responsabilitate”, e “interes”. singurul contraexemplu aici e in cazul parinte-copil, dar si acolo… ca nu stam in tara pentru ca suntem buni romani ci pentru ca ne e greu fara parinti sau prieteni. ca nu facem CSR ci PR. ca nu facem voluntariat ci buletts la cv.
mda. mai sunt ele si altele. dar ma obisnuiesc cu ideea.
Draga, as fi de acord cu tine, in mare parte, daca n-ai folosi persoana intai plural, mai ales in ultimele doua paragrafe. Ce inseamna “noi”? Daca inseamna “noi, romanii”, sau macar “noi, bucurestenii”, cum ma lasa sa cred sintagma “la noi”, da-mi voie sa spun ca eu sunt parte din ambele categorii de mai sus si NU reactionez “doar la trasul de maneca si la urlatul in gura mare si NU reactionez cu amenintari sau direct cu pumn. nici in masa, nici in piept, nici in gura. Ma indigneaza pluralul care ma include intr-o categorie din care nu fac parte, indiferent care e aia, chiar daca e considerata pozitiva. Asta una. A doua ar fi ca nici dumneata nu prea pari sa faci parte din niste abjecti “noi”, cum pomenesti. Atunci de ce aceasta nefericita alegere de pronume?
draga,
ma lupt (crede-ma ca ma lupt) cu flagelul generalizarii. n-am un motiv clar pt cum am scris, asa mi-a venit. daca tu nu te simti inclusa, excelent, nici nu e scris pt “inclusi”.
ramanem la concluzia ta, o “nefericita alegere de pronume”.
multe clishee dar si mult adevar!
Pfuai, ce-mi plac mie oamenii de nu stiu sa citeasca printre randuri.
Te pup. Plec marti din bucuresti. Cu b mic. Ca e al nostru. Dar poate bem o cafea.
bem, bem. ia sa bem.