indoi-m-as si n-am cui…

…indoi-m-as blogului.

pt ca si eu ca restul romanului m-am nascut deci m-am nascut poet, imi trec diverse lucrusoare prin cap. de exemplu, mai nou citesc bloguri “de speranta” (cum le numesc eu), in care el sau ea, (fara rea intentie - mai mult ea), posteaza “am auzit de la un prieten / am citit intr-o revista”, adica ganduri care se vor cu substrat in incercarea de a-si cere scuze ca in noaptea de dinainte si-au inselat partenerul. ca poate citeste si uite cum am scapat de corvoada de a-i spune direct ce rau imi pare ca l-am inselat si ce rau imi pare ca e impotent.

ma frate. in primul rand, acele ganduri nu sunt cu substrat. sunt evidente si pt mine - care nu te cunosc, si daca mie mi se par jenant de penibile (intentionez pseudopleonasmul), apai celui/celui caruia ii sunt adresate… ce sa mai creada? da-i nene un semeseu, cheam-o/chema-l la o ciocolata calda sau o plimbare-n parc si puneti-va viata in ordine. dar nu folositi blogul doar ca sa demonstrati involuntar cat de frustrati sunteti. da, ma deranjeaza ca sunt oameni d-astia in jurul meu, ca poate la un moment dat pot sa ajung sa depind de vreunul (la vreun ghiseu adica) si ca exista aceasta disperare.

si da, e valabil si reversul. adica daca ma intrebi daca m-am gandit la tine (generalii spiching) cand am scris postul asta, deja imi cunosti parerea.